26
Al lui David.
Fă-mi dreptate, Doamne,
căci eu am umblat în nevinovăţie. În Domnul mi-am pus încrederea
şi nu mă voi clătina.
Cercetează-mă, Doamne, şi pune-mă la încercare,
verifică în foc rărunchii mei şi inima mea,
căci bunătatea ta este înaintea ochilor mei
şi umblu în adevărul tău.
Nu am stat împreună cu cei care iubesc vanitatea
şi nu voi intra printre cei făţarnici.
Am urât adunarea răufăcătorilor
şi nu voi şedea împreună cu cei fără de lege.
Îmi voi spăla mâinile în nevinovăţie
şi voi înconjura altarul tău, Doamne,
ca să fac să răsune cântarea de mulţumire
şi să istorisesc toate faptele tale minunate.
Doamne, iubesc frumuseţea casei tale,
locul în care locuieşte mărirea ta.
Să nu iei sufletul meu laolaltă cu cel al păcătoşilor
şi viaţa mea cu cea a vărsătorilor de sânge,
10 în mâinile cărora este nelegiuire
şi a căror dreaptă este plină de mită.
11 Dar eu umblu în nevinovăţia mea,
mântuieşte-mă şi îndură-te de mine.
12 Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă;
în adunări îl voi binecuvânta pe Domnul.