28
Al lui David.
Către tine strig, Doamne,
Dumnezeul meu, să nu rămâi tăcut în faţa mea, căci de vei tăcea faţă de mine,
voi fi asemenea cu cei care coboară în groapă.
Ascultă glasul rugăciunii mele,
când strig către tine, când îmi ridic mâinile spre templul tău cel sfânt.
Nu mă pune laolaltă cu cei păcătoşi
şi cu făptuitorii de rele: ei vorbesc de pace cu semenii lor, pe când inima lor e plină de răutate.
Dă-le după faptele lor
şi după răutatea purtării lor; dă-le după lucrarea mâinilor lor, plăteşte-le cum se cuvine.
Căci ei nu au luat aminte la lucrările Domnului
şi la fapta mâinilor sale;
să-i năruie şi să nu-i mai zidească!
Binecuvântat să fie Domnul,
pentru că a ascultat glasul rugăciunii mele.
Domnul este tăria şi scutul meu,
în el şi-a pus încrederea inima mea.
El m-a ajutat,
şi de aceea inima îmi este plină de veselie şi îi aduc mulţumiri prin cântările mele.
Domnul este tăria poporului său,
el este cetate de scăpare pentru unsul său.
Mântuieşte, Doamne, pe poporul tău,
binecuvântează moştenirea ta,
fii păstorul şi sprijinitorul lui în veci.