38
Psalm. Al lui David. Pentru comemorare.
Doamne, să nu mă mustri în mânia ta
şi să nu mă pedepseşti în furia ta.
Căci săgeţile tale s-au înfipt în mine
şi mâna ta apasă peste mine.
Nimic nu este sănătos în trupul meu
în faţa mâniei tale, şi nu este pace în oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Căci fărădelegile mi-au acoperit capul,
ca o povară prea grea pentru mine.
Au putrezit şi s-au înveninat rănile mele,
din pricina nebuniei mele.
M-am încovoiat şi m-am gârbovit cu totul;
toată ziua umblu în mâhnire.
Rărunchii îmi sunt cuprinşi de febră
şi nu mai e nimic sănătos în trupul meu.
Sunt frânt şi istovit cu totul,
strig din cauza zbuciumului inimii mele.
10 Doamne, în faţa ta e toată dorinţa mea şi suspinul meu nu-ţi este ascuns.
11 Inima mi se zbate, m-au părăsit puterile
şi mi-am pierdut chiar şi lumina ochilor.
12 Prietenii şi cunoscuţii se îndepărtează,
din cauza rănii mele, şi rudele mele stau deoparte.
13 Cei care vor să-mi ia sufletul îmi întind curse,
cei care-mi vor răul vorbesc de pieirea mea şi vicleşuguri pun la cale ziua întreagă.
14 Iar eu, ca un surd, nu iau aminte
şi sunt ca un mut ce nu-şi deschide gura,
15 ca omul ce nu aude
şi nu iese răspuns din gura lui.
16 Pentru că în tine, Doamne, mi-am pus speranţa
tu îmi vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!
17 Spuneam, de fapt: „Să nu râdă de mine
când mi se clatină piciorul, să nu se ridice cu mândrie împotriva mea”.
18 Sunt gata să mă prăbuşesc
şi durerea înaintea mea este pururea.
19 Căci eu îmi mărturisesc fărădelegea
şi mă înspăimânt de păcatul meu.
20 Duşmanii mei sunt plini de viaţă şi sunt puternici
şi s-au înmulţit cei care mă urăsc fără motiv.
21 Ei îmi răsplătesc binele cu rău
şi mă acuză, pentru că eu caut binele.
22 Să nu mă părăseşti, Doamne;
Dumnezeul meu, să nu te îndepărtezi de la mine!
23 Grăbeşte-te să mă ajuţi,
Doamne, mântuirea mea!