68
Maestrului de cor. Al lui David. Psalm. Cântare.
Dumnezeu se ridică, vrăjmaşii lui se risipesc
şi cei care-l urăsc fug dinaintea feţei lui.
Cum se risipeşte fumul, aşa îi risipeşti,
cum se topeşte ceara în faţa focului, aşa pier cei răi din faţa lui Dumnezeu.
Cei drepţi se bucură şi tresaltă de bucurie
în faţa lui Dumnezeu, se desfată în fericire şi veselie.
Cântaţi-i lui Dumnezeu, cântaţi imnuri numelui său,
pregătiţi calea celui care încalecă pe nori: numele său este Domnul,
tresăltaţi de bucurie înaintea lui!
Dumnezeu este tatăl orfanilor,
apărătorul văduvelor,
el, care locuieşte în lăcaşul său cel sfânt.
Dumnezeu dă o casă celor părăsiţi,
el deschide prizonierilor poarta libertăţii, dar cei răzvrătiţi vor locui în pământ uscat.
Dumnezeule, când ieşeai înaintea poporului tău,
când păşeai prin pustiu, pământul se cutremura Selah
şi cerurile picurau ploaie
înaintea Domnului, Dumnezeului de pe Sinai, înaintea Dumnezeului lui Israel.
10 Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule,
moştenirea ta, sleită de puteri, ai înviorat-o.
11 Dumnezeule, poporul tău a locuit în ţara
pe care ai pregătit-o în iubirea ta pentru cel sărac.
12 Un cuvânt spune Domnul
şi sunt o armată mare
femeile aducătoare de veşti bune:
13 „Regii armatelor o iau la fugă
şi femeile, acasă, împart prada.
14 În timp ce voi dormiţi prin staule,
aripile porumbiţei strălucesc de argint şi penele ei au luciri de aur.
15 Când Cel Atotputernic îi împrăştia pe regi,
ningea pe Ţalmon.
16 Munte al lui Dumnezeu este Muntele Basanului,
munte cu vârfuri semeţe este Muntele Basanului.
17 De ce sunteţi plini de invidie,
voi, munţi cu vârfuri înalte, pe muntele pe care Dumnezeu şi l-a ales lăcaş? Domnul va locui acolo de-a pururi.
18 Carele lui Dumnezeu sunt mii şi mii,
Domnul vine din Sinai în lăcaşul său cel sfânt.
19 Te-ai urcat în înălţimi, ai dus captivă captivitatea,
ai primit în dar oameni:
chiar şi răzvrătiţii vor locui la Domnul Dumnezeu.
20 Binecuvântat să fie Domnul zi de zi,
Dumnezeul mântuirii noastre ne poartă de grijă. Selah
21 Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii,
Domnul Dumnezeu are putere şi asupra morţii.
22 Dar Dumnezeu zdrobeşte capetele vrăjmaşilor,
creştetul păros al celor ce umblă în fărădelegi.
23 Domnul a spus: „Din Basan îi voi aduce înapoi,
îi voi aduce din adâncul mării,
24 ca să-ţi afunzi piciorul în sânge
şi limbile câinilor tăi să aibă partea lor din duşmani”.
25 Apare alaiul tău, Dumnezeule,
alaiul Dumnezeului şi regelui meu, în locul cel sfânt.
26 În faţă merg cântăreţii,
în urmă, muzicanţii,
iar la mijloc, fetele cu tamburine.
27 „Binecuvântaţi-l pe Dumnezeu, în adunările voastre,
binecuvântaţi-l pe Domnul,
voi, cei din seminţiile lui Israel!”
28 Iată-l pe Beniamin, mezinul,
el conduce căpeteniile lui Iuda şi cetele lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
29 Arată-ţi, Dumnezeul meu, puterea,
confirmă, Dumnezeule,
ceea ce ai făcut spre binele nostru.
30 Pentru templul tău din Ierusalim,
regii îţi vor aduce daruri.
31 Înspăimântă fiara din trestii,
cireada de tauri cu viţeii popoarelor: să se plece la pământ cărând bucăţi de argint! împrăştie popoarele care se complac în războaie.
32 Vor veni mai-marii Egiptului,
Etiopia îşi va întinde mâinile spre Dumnezeu.
33 Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţii ale pământului,
cântaţi Domnului imnuri; Selah
34 lui, care vine călare pe ceruri, pe cerurile veşnice,
iată, răsună în tunet glasul lui, glasul lui puternic.
35 Recunoaşteţi-i lui Dumnezeu puterea,
măreţia lui asupra Israelului, puterea lui mai presus de ceruri.
36 Înfricoşător eşti, Dumnezeule, din lăcaşul tău sfânt.
Dumnezeul lui Israel, el dă poporului putere şi tărie. Binecuvântat să fie Dumnezeu!