95
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim.
Căci mare Dumnezeu este Domnul
şi mare împărat peste toţi zeii;
în mâna lui sunt adâncurile pământului
şi ale lui sunt înălţimile munţilor;
a lui este marea, căci el a făcut-o,
şi mâinile lui au plăsmuit uscatul.
Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte, turma pe care mâna lui o călăuzeşte.
O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa în pustiu,
acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare,
deşi au văzut lucrările mele.
10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta,
de aceea, am zis: Este un popor cu inima rătăcită,
11 nu au cunoscut căile mele;
de aceea, am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!”