11
După aceea, mi s-a dat o trestie ca un toiag şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei care se închină în el.
Curtea din afara templului las-o deoparte şi n-o măsura pentru că a fost dată păgânilor: ei vor călca în picioare cetatea cea sfântă timp de patruzeci şi două de luni,
iar eu voi da [putere] celor doi martiri ai mei şi vor profetiza, îmbrăcaţi în sac, timp de o mie două sute şaizeci de zile”.
Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două făclii care stau înaintea stăpânului pământului.
Dacă cineva ar vrea să-i vatăme, foc va ieşi din gura lor ca să-i mistuie pe duşmanii lor. Într-adevăr, dacă cineva s-ar încumeta să-i vatăme, astfel trebuie să fie ucis.
Ei au putere să închidă cerul ca să nu cadă ploaie în zilele profeţiei lor şi mai au putere asupra apelor, să le schimbe în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de plăgi ori de câte ori ar vrea.
Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge şi-i va ucide.
Cadavrele lor vor fi în pieţele cetăţii celei mari care se numeşte în sens spiritual Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor
şi, timp de trei zile şi jumătate, [oameni] din toate popoarele, triburile, limbile şi naţiunile vor privi cadavrele lor şi nu vor permite ca să fie înmormântate cadavrele lor.
10 Iar locuitorii pământului se vor bucura de [moartea] lor, se vor veseli şi îşi vor trimite daruri unii altora pentru că aceşti doi profeţi i-au chinuit pe locuitorii pământului.
11 Dar după trei zile şi jumătate a intrat în ei duhul vieţii de la Dumnezeu şi s-au ridicat pe picioarele lor şi o mare groază i-a cuprins pe cei care îi priveau.
12 Atunci au auzit un glas puternic din ceruri care le spunea: „Urcaţi-vă aici!” Iar ei s-au urcat la cer într-un nor în timp ce duşmanii lor îi priveau.
13 În ceasul acela, a venit un mare cutremur şi a zecea parte a cetăţii a căzut şi au pierit în timpul cutremurului şapte mii de oameni. Iar cei care au rămas, cuprinşi de groază, îl preamăreau pe Dumnezeul din ceruri.
14 Al doilea „vai” a trecut, iată al treilea „vai” vine curând.
15 Şi cel de-al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă. Atunci au răsunat glasuri puternice în cer, spunând:
„Împărăţia lumii aparţine acum Domnului nostru
şi Unsului său.
Iar el va domni în vecii vecilor”.
16 Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, au căzut cu faţa la pământ şi l-au adorat pe Dumnezeu,
17 spunând:
„Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule atotputernic,
care eşti şi care erai
căci ai pus mâna pe puterea ta cea mare
şi ai început să domneşti.
18 Naţiunile se mâniaseră,
dar a venit mânia ta
şi timpul celor morţi ca să fie judecaţi
şi să dai răsplată slujitorilor tăi, profeţilor,
şi sfinţilor şi celor care se tem de numele tău,
celor mici şi celor mari
şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul”.
19 Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul alianţei lui în templul său. Apoi au urmat fulgere, glasuri, tunete, cutremur şi grindină mare.