4
Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, i-au căzut mâinile şi tot Israelul s-a îngrozit.
Fiul lui Saul avea doi oameni, căpetenii de trupe: numele unuia era Baana, iar numele celuilalt era Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. Căci şi Beerot era considerat din Beniamin.
Cei din Beerot au fugit la Ghitaim şi au locuit acolo ca străini până în ziua de azi.
Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu şchiop. Avea cinci ani când a venit din Izreel ştirea despre Saul şi Ionatan. Doica lui l-a luat şi a fugit. Când se grăbea să fugă, [fiul lui Saul] a căzut şi a rămas şchiop. Numele lui era Mefiboşet.
Fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, au mers şi au ajuns în timpul arşiţei de la amiază la casa lui Iş-Boşet, care era culcat în pat la amiază.
Au ajuns până în mijlocul casei, ca şi cei care aduc grâu. Recab şi Baana, fraţii lui, l-au lovit în burtă şi au fugit.
Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat în camera lui de dormit. L-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers prin Arabah toată noaptea.
Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi i-au zis regelui: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, duşmanul tău care căuta viaţa ta; Domnul îl răzbună astăzi pe stăpânul meu, regele, de Saul şi de descendenţa lui”.
David le-a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul care mi-a răscumpărat viaţa din orice strâmtorare!
10 Cel care mi-a povestit, zicând: „Iată, Saul este mort”, [crezând] că aduce o veste bună în ochii mei, l-am apucat şi l-am ucis la Ţiclag ca să-l răsplătesc pentru vestea bună.
11 Cu atât mai mult când nişte oameni nelegiuiţi au ucis un om drept în casa lui, în patul lui, să nu cer sângele lui din mâna voastră şi să dispăreţi de pe pământ?”.
12 David le-a poruncit slujitorilor lui să-i omoare; le-au tăiat mânile şi picioarele şi i-au spânzurat lângă piscina din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron.