24
Înţelepciunea îşi laudă sufletul
şi în mijlocul poporului său se preamăreşte.
În adunarea Celui Preaînalt îşi deschide gura
şi înaintea puterii sale se preamăreşte.
Eu am ieşit din gura Celui Preaînalt
şi ca un nor am acoperit pământul.
Eu am locuit întru cele de sus
şi tronul meu este în coloana de nor.
Eu singură am înconjurat bolta cerului
şi am umblat în adâncul abisurilor.
Peste valurile mării şi peste tot pământul,
peste orice popor şi neam am dobândit [stăpânirea].
Am căutat odihna la toate acestea
şi în moştenirea cui voi poposi?
Atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit
şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis:
„În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire!”
Înaintea veacului, de la început m-a creat
şi până în veac nu voi înceta.
10 În cortul sfânt, înaintea lui am slujit
şi astfel m-am stabilit în Sion.
11 În cetatea iubită, la fel, m-a făcut să locuiesc
şi în Ierusalim este puterea mea.
12 Mi-am pus rădăcinile într-un popor glorios,
în partea Domnului, moştenirea sa.
13 Ca un cedru m-am înălţat în Liban
şi ca un chiparos, în munţii Hermon.
14 Ca un palmier m-am înălţat în En-Ghedi,
ca un butaş de trandafir, în Ierihon,
ca un măslin frumos, pe câmpii
şi m-am înălţat c aun platan.
15 Ca scorţişoara şi acantul aromelor am dat miros,
ca smirna aleasă am dat parfum,
ca galbanul şi oniha şi răşina şi ca fumul de tămâie în cort.
16 Eu mi-am întins ramurile ca un terebint
şi ramurile mele sunt ca ramurile gloriei şi harului.
17 Eu am făcut să răsară harul ca viţa-de-vie
şi florile mele sunt rodul gloriei şi bogăţiei.
18 Eu sunt mama iubirii frumoase, a temerii [de Domnul],
a cunoaşterii şi a speranţei sfinte.
Căci mă dăruiesc tuturor fiilor mei,
eu, cea născută din veşnicie, celor numiţi de el.
19 Veniţi la mine, cei care mă doriţi,
şi umpleţi-vă de roadele mele!
20 Căci amintirea mea este mai dulce decât mierea
şi moştenirea mea, mai presus decât fagurele de miere.
21 Celor care mă mănâncă, din nou le va fi foame
şi, celor care mă beau, din nou le va fi sete.
22 Cine mă ascultă nu va fi făcut de ruşine
şi cei care lucrează cu mine nu vor păcătui.
23 Toate acestea sunt carnea alianţei Dumnezeului celui Preaînalt,
legea pe care ne-a poruncit-o Moise,
moştenire pentru adunările lui Iacob.
24 Nu încetaţi să vă întăriţi în Domnul,
alipiţi-vă de el, ca să vă facă puternici!
Domnul cel Atotputernic este singurul Dumnezeu
şi nu este alt mântuitor în afară de el.
25 Face să abunde înţelepciunea ca Pişon
şi ca Tigrul, în zilele [rodelor] noi.
26 Umple ca Eufratul de înţelegere
şi ca Iordanul, în zilele secerişului.
27 Face să strălucească precum lumina educaţia,
ca Ghihon, în zilele culesului[strugurilor],
28 Cel dintâi nu a terminat s-o cunoască
şi, la fel, cel din urmă nu o va cerceta.
29 Căci gândirea ei este mai extinsă decât marea
şi planul ei, decât abisul cel mare.
30 Şi eu, ca un canal al unui râu
şi ca un apeduct am ieşit spre grădină,
31 am zis: „Voi uda grădina mea şi voi îmbiba stratul meu.
Şi, iată, canalul a devenit pentru mine un râu
şi râul meu a devenit o mare!
32 Mai mult, voi [scoate] la lumină educaţia ca zorile,
o voi face să strălucească până departe.
33 Pe deasupra, voi revărsa învăţătura ca o profeţie
şi o voi lăsa pentru generaţiile veşniciei.
34 Vedeţi, nu m-am trudit numai pentru mine,
ci pentru toţi cei care mă caută.