1 Având inima mâhnită şi suspinând, am plâns şi am început să mă rog cu suspine:

2 „Drept eşti tu, Doamne,
şi toate faptele tale sunt drepte.
Toate căile tale sunt îndurare şi adevăr.
Tu judeci veacurile.
3 Acum, Doamne, aminteşte-ţi de mine!
Priveşte şi nu mă pedepsi
pentru păcatele şi neştiinţa mea şi ale părinţilor mei
cu care am păcătuit înaintea ta!

4 Nu am ascultat de poruncile tale,
iar tu ne-ai dat prăzii, captivităţii şi morţii;
şi am devenit de exemplu, de batjocură şi de ruşine
pentru toate popoarele între care ne-ai împrăştiat.

5 Acum, multele tale judecăţi sunt adevărate
că faci cu mine după păcatele mele,
pentru că nu am împlinit poruncile tale
şi nu am umblat cu adevărat în faţa ta.

6 Fă cu mine după cum îţi place!
Porunceşte să fie luat duhul meu din mine,
ca să fiu dezlegat de pe faţa pământului
şi să devin pământ!
Căci mai de folos îmi este să mor decât să trăiesc,
pentru că am auzit reproşuri mincinoase
şi am multă durere în mine.
Porunceşte, Doamne, să fiu dezlegat de strâmtorarea aceasta!
Dezleagă-mă înspre locul de veci
şi nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne!
Căci îmi este mai de folos să mor
decât să privesc strâmtorare multă în viaţa mea
şi să mai aud reproşuri!”.

7 În aceeaşi zi, i s-a întâmplat Sarei, fiica lui Raguel din Ecbatana Mediei, să audă reproşuri de la una dintre slujitoarele tatălui său.
8 Căci fusese dată [ca soţie] la şapte bărbaţi, iar Asmodeu, demonul cel rău, îi ucisese pe aceştia înainte de a fi ei împreună cu ea, aşa cum se cuvine soţiilor. Slujitoarea i-a zis: „Tu i-ai ucis pe bărbaţi. Iată, ai fost dată la şapte bărbaţi şi nu ai rămas cu numele de la niciunul!
9 De ce ne loveşti pe noi pentru bărbaţii tăi fiindcă au murit? Du-te după ei şi să nu vedem nici fiu, nici fiică de la tine în veci!”.
10 În aceeaşi zi, a fost mâhnită în suflet şi a plâns. Mergând în camera de sus a tatălui, a vrut să se spânzure. Dar, înainte, s-a gândit şi a zis: „Să nu i se aducă reproşuri tatălui meu şi să i se spună: «Ai avut o singură fiică iubită şi aceasta s-a spânzurat din cauza relelor». Voi duce bătrâneţea tatălui meu cu durere în lăcaşul morţilor! Este mai bine pentru mine să nu mă spânzur şi să mă rog Domnului să mor şi să nu mai aud reproşuri în viaţa mea!”.
11 În acel moment, întinzându-şi mâinile, spre fereastră, s-a rugat şi a spus:
„Binecuvântat eşti tu, Dumnezeule al îndurărilor,
şi binecuvântat este numele tău în veci!
Să te binecuvânteze toate lucrările tale în veci!

12 Acum, către tine îmi îndrept faţa şi ochii mei.
13 Spune ca să fiu dezlegată de pe pământ
şi să nu mai aud reproşuri.

14 Tu ştii, stăpâne, că sunt pură
de orice impuritate cu vreun bărbat.
15 Nu mi-am pătat numele
şi nici numele tatălui meu în ţara captivităţii mele.
Sunt singură la tatăl meu
şi nu are un alt copil care să-l moştenească.
Nu are niciun frate apropiat şi nici rudă,
ca să mă păstrez de soţie pentru el.
Mi-au pierit deja şapte [soţi]: pentru ce să mai trăiesc?
Dar dacă ţie nu-ţi place să mă dai morţii, Doamne,
ascultă acum reproşul [adus] mie!”.

16 În acelaşi timp a fost ascultată rugăciunea amândurora înaintea gloriei lui Dumnezeu.
17 A fost trimis Rafael ca să-i vindece pe cei doi. Pe Tobit să-l scape de albeaţa de pe ochi ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu, iar pe Sara, [fiica] lui Raguel, să i-o dea de soţie lui Tobia, fiul lui Tobit, şi să-l îndepărteze de la ea pe Asmodeu, demonul cel rău. Căci îi era menit lui Tobia să o aibă ca moştenire dintre toţi cei care voiau să o ia. În aceeaşi clipă, Tobit s-a întors din curte spre casa lui, iar Sara, [fiica] lui Raguel, a coborât din camera de sus.