19
Pe când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus, a venit în Efes. Şi găsind câţiva ucenici
le-a zis: Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Şi ei i-au zis: Nici n-am auzit măcar că este un Duh Sfânt.
Şi el le-a zis: Dar cu ce botez aţi fost botezaţi? Şi ei au răspuns: Cu botezul lui Ioan;
Atunci Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea poporului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus;
Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus;
Şi când Pavel şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei şi vorbeau în limbi şi profeţeau.
Erau cu toţii cam doisprezece bărbaţi.
Şi Pavel a intrat în sinagogă şi le-a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, stând de vorbă cu ei şi convingându-i despre lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu.
Dar fiindcă unii erau împietriţi şi n-au crezut, dar vorbeau de rău Calea Domnului înaintea mulţimii, Pavel a plecat de la ei şi a despărţit pe ucenici de ei şi a stat de vorbă cu ei în fiecare zi în şcoala lui Tiran.
10 Şi aceasta a continuat doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului Isus.
11 Şi Dumnezeu făcea minuni deosebite prin mâinile lui Pavel,
12 încât dacă peste cei bolnavi se aduceau batiste sau şorţuri atinse de trupul lui, îi lăsau bolile, şi ieşeau din ei duhurile necurate;
13 Dar nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: Vă jur pe Isus, pe care-L predică Pavel!
14 Cei ce făceau aceasta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.
15 Şi duhul cel rău a răspuns şi a zis: Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi, cine sunteţi?
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit şi i-a schingiuit, aşa că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17 Lucrul acesta a ajuns cunoscut de toţi iudeii şi grecii care locuiau în Efes, şi pe toţi i-a cuprins frica; şi Numele Domnului Isus era preamărit;
18 Şi mulţi dintre cei ce crezuseră au venit mărturisind şi spunând ce au făcut.
19 Şi unii dintre cei ce practicaseră vrăjitoria şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; ei au socotit valoarea lor şi le-au evaluat la cincizeci de mii de arginţi.
20 Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.
21 După ce s-au întâmplat aceste lucruri, Pavel a hotărât în duhul ca, după ce va trece prin Macedonia şi Ahaia, să se ducă la Ierusalim, zicând: După ce voi merge acolo, trebuie să văd şi Roma;
22 Şi a trimis în Macedonia pe două dintre ajutoarele lui, pe Timotei şi pe Erast, iar el a mai rămas în Asia pentru o vreme.
23 Şi în vremea aceea, acolo s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.
24 Căci un om numit Dimitrie, un argintar, care făcea temple de argint pentru Diana aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele;
25 Pe aceştia i-a adunat laolaltă, împreună cu lucrătorii de meserii asemănătoare, şi a zis: Bărbaţi, ştiţi că din acest lucru este câştigul nostru;
26 şi vedeţi şi auziţi că acest Pavel a înduplecat şi a întors o mare mulţime, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, zicând că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
27 Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ, dar şi că templul marii zeiţe Diana poate fi dispreţuit şi măreţia ei, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, nimicită.
28 Şi când au auzit ei aceste cuvinte s-au umplut de mânie şi au strigat, zicând: Mare este Diana efesenilor!
29 Aşa că toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel;
30 Pavel voia să vină înaintea poporului, dar ucenicii nu l-au lăsat.
31 Şi chiar şi unii din mai-marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă în teatru.
32 Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, iar cei mai mulţi nu ştiau pentru ce se adunaseră.
33 Şi au scos din mulţime pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea poporului.
34 Dar, când au aflat că este iudeu, au strigat cu toţii într-un glas, timp de aproape două ceasuri: Mare este Diana efesenilor!
35 Şi după ce judecătorul cetăţii a potolit mulţimea, a zis: Bărbaţi efeseni, care este omul acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii zeiţe Diana şi a chipului ei căzut de la Zeus?
36 Deci, fiindcă lucrurile acestea nu pot fi negate, trebuie să vă liniştiţi şi să nu faceţi nimic în pripă.
37 Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, care nu sunt nici jefuitori de temple, nici blasfemiatori ai zeiţei voastre.
38 Aşa că dacă Dimitrie şi meşterii lui au ceva împotriva cuiva, curţile de judecată sunt deschise şi acolo sunt proconsuli; lăsaţi-i să se acuze unul pe altul.
39 Dar dacă căutaţi altceva, se va hotărî într-o adunare legală.
40 Căci şi aşa noi suntem în pericol să fim acuzaţi pentru răscoala de astăzi, căci n-avem nici un motiv pe baza căruia să putem justifica tulburarea aceasta.
41 Şi după ce a spus aceste lucruri, a dat drumul adunării.