2
Dar am hotărât în mine însumi să nu vin iarăşi la voi cu întristare.
Căci dacă vă întristez pe voi, cine este atunci cel care mă înveseleşte, dacă nu cel întristat de mine?
Şi v-am scris acest lucru, ca, atunci când voi veni, să nu am întristare din partea celor de care trebuia să mă bucur, având încredere cu privire la voi toţi că bucuria mea este şi bucuria voastră a tuturor;
Căci v-am scris din mult necaz şi strângere de inimă, cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi;
Dar dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci, într-o oarecare măsură, pe voi toţi, ca să nu zic prea mult.
Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;
aşa că voi, dimpotrivă, trebuie să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, pentru ca unul ca acesta să nu fie doborât de prea multă întristare.
De aceea, vă îndemn să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el;
căci v-am scris şi cu gândul să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.
10 Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Căci dacă într-adevăr am iertat ceva, cel pe care l-am iertat, pentru voi l-am iertat, în faţa lui Cristos,
11 ca să nu lăsăm pe Satana să aibă câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.
12 Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Cristos, deşi mi se deschisese o uşă în Domnul,
13 n-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat în Macedonia;
14 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care totdeauna ne conduce în biruinţa în Cristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui;
15 Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem o mireasmă a lui Cristos printre cei care sunt mântuiţi şi printre cei care pier.
16 Pentru unii suntem o mireasmă a morţii, iar pentru alţii, o mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?
17 Căci noi nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu sinceritate, ca de la Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Cristos.