38
Şi Cuvântul Domnului a venit la mine, zicând:
Fiu al omului, întoarce-te cu faţa împotriva lui Gog, ţara lui Magog, prinţul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi profeţeşte împotriva lui.
Şi spune: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva ta; Gog, prinţ al Roşului, Meşecului şi Tubalului!
Te voi întoarce şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; şi te voi scoate pe tine şi toată armata ta, cai şi călăreţi, toţi frumos îmbrăcaţi, ceată mare de popor cu scut şi cu pavăză, toţi mânuind săbii;
împreună cu ei, cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif;
Gomerul cu toate cetele lui, casa Tagarmei, din adâncul nordului, cu toate cetele sale, popoare multe împreună cu tine!
Pregăteşte-te şi fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Şi fii comandantul lor!
După multe zile vei fi în fruntea lor; în anii de pe urmă vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi din mai multe popoare pe munţii lui Israel, care mult timp fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi în siguranţă în locuinţele lor.
Iar tu te vei urca, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor care acoperă ţara, tu, cu toate cetele tale, şi multe popoare cu tine.
10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: în ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei unelti planuri rele.
11 Şi vei zice: Mă voi urca împotriva ţării acesteia cu sate fără ziduri, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi care sunt fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavând nici zăvoare, nici porţi!
12 Ca să iau pradă, şi să fac jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, şi pe poporul acesta strâns din mijlocul popoarelor, care are turme şi bunuri, care locuieşte în mijlocul pământului.
13 Seba şi Dedan şi negustorii din Tars, cu toţi puii lor de lei îţi vor zice: Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?
14 De aceea, fiu al omului, profeţeşte şi spune lui Gog: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Da, în ziua când poporul Meu Israel va trăi în linişte, nu vei şti tu?
15 Şi vei veni din adâncurile nordului, tu, şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai, o mulţime mare, şi o armată puternică.
16 Şi vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă ţara. În zilele din urmă te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască popoarele, când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!
17 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei, profeţii lui Israel, care au profeţit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?
18 Şi în ziua aceea, în ziua în care Gog va porni împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va urca în nări mânia aprinsă.
19 Căci în gelozia Mea şi în focul mâniei Mele, am spus: Cu adevărat în ziua aceea va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.
20 Peştii mării şi păsările cerului, fiarele câmpului şi toate reptilele care se târăsc pe pământ, şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului vor tremura de prezenţa Mea; şi munţii se vor răsturna, şi pereţii stâncilor se vor prăbuşi, şi toate zidurile vor cădea la pământ.
21 Şi voi chema sabia împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu, sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.
22 Şi îl voi judeca prin ciumă şi prin sânge, şi voi ploua peste el, şi peste cetele lui, şi peste popoarele cele multe care sunt cu el, o ploaie torenţială, şi pietre de grindină, foc, şi pucioasă.
23 Aşa Mă voi mări, şi Mă voi sfinţi, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii popoarelor, şi vor şti că Eu sunt Domnul.