1 Ei au plecat din Elim şi toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a murmurat în deşertul acela împotriva lui Moise şi a lui Aaron.
3 Şi copiii lui Israel le-au zis: Mai bine să fi murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când stăteam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam. Căci ne-aţi adus în deşertul acesta ca să faceţi să moară de foame toată adunarea aceasta.
4 Domnul a zis lui Moise: Iată, voi face să vă plouă pâine din cer. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.
5 În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.
6 Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: Astă-seară veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului;
7 şi mâine dimineaţă veţi vedea gloria Domnului, pentru că El vă aude murmurele împotriva Domnului; căci ce suntem noi ca să murmuraţi împotriva noastră?
8 Şi Moise a zis: deseară Domnul vă va da carne să mâncaţi şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi; pentru că Domnul vă aude murmurele pe care le rostiţi împotriva Lui; căci ce suntem noi? Murmurele voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului.
9 Moise a zis lui Aaron: Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: Apropiaţi-vă înaintea Domnului, căci v-a auzit murmurele.
10 Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre deşert şi iată, gloria Domnului s-a arătat în nor.
11 Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
12 Am auzit murmurele copiilor lui Israel; vorbeşte-le şi spune: Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
13 Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei.
14 Când a dispărut roua aceasta, pe faţa deşertului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de piatră albă pe pământ.
15 Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: Ce este aceasta?, căci nu ştiau ce era. Şi Moise le-a zis: Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.
16 Iată ce a poruncit Domnul: Fiecare din voi să strângă cât poate mânca şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre pe care le aveţi fiecare în cortul său.
17 Şi copiii lui Israel au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.
18 Şi după ce o măsurau cu omenii, cel ce strânsese mai mult n-avea mai mult şi cel ce strânsese mai puţin n-avea mai puţin; fiecare strângea atât cât îi trebuia pentru hrană.
19 Şi Moise le-a zis: Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţa.
20 Dar n-au ascultat de Moise şi unii au lăsat ceva din ea până a doua zi dimineaţa, dar a făcut viermi şi a devenit mirositoare; şi Moise s-a mâniat pe ei.
21 Astfel în fiecare dimineaţă ei strângeau fiecare cât îi trebuia pentru hrană; dar când venea căldura soarelui, se topea.
22 În ziua a şasea au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi conducătorii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.
23 Şi Moise le-a zis: Domnul a spus astfel: Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!
24 Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi n-a devenit mirositoare, nici n-a făcut viermi.
25 Moise a zis: Mâncaţi-o azi, pentru că este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.
26 Veţi strânge timp de şase zile, dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.
27 În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, dar n-au găsit.
28 Atunci Domnul a zis lui Moise: Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile si legile Mele?
29 Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea pâine pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.
30 Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.
31 Şi casa lui Israel a numit hrana aceasta mană. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere.
32 Moise a zis: Iată ce a poruncit Domnul: Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în deşert, după ce v-am scos din ţara Egiptului.
33 Şi Moise a zis lui Aaron: Ia un vas şi pune în el un omer plin cu mană; şi pune-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.
34 După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului Mărturiei, ca să fie păstrat.
35 Şi copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la graniţele ţării Canaanului.
36 Omerul este a zecea parte dintr-o efă.