5
Rămâneţi deci tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Cristos, şi nu vă lăsaţi iarăşi ţinuţi în jugul robiei!
Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă veţi circumcide, Cristos nu vă va folosi la nimic.
Şi mărturisesc iarăşi oricărui om care primeşte circumcizia că este dator să împlinească toată Legea;
Voi, care încercaţi să vă justificaţi prin Lege, v-aţi despărţit de Cristos; aţi căzut din har.
Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă speranţa dreptăţii.
Căci în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu înseamnă nimic, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
Voi alergaţi bine; cine v-a oprit să n-ascultaţi de adevăr?
Convingerea aceasta nu vine de la Cel care v-a chemat.
Puţin aluat dospeşte toată frământătura;
10 Eu sunt încrezător în Domnul că voi nu veţi gândi altfel. Dar cel care vă tulbură îşi va lua pedeapsa, oricine ar fi el.
11 Şi eu, fraţilor, dacă mai predic circumcizia de ce mai sunt persecutat? În acest caz pricina de poticnire a crucii a fost îndepărtată;
12 Cât despre cei care vă tulbură, măcar dacă s-ar mutila de tot!
13 Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu faceţi din libertate o ocazie ca să trăiţi pentru carne, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste,
14 Căci toată Legea este cuprinsă într-o singură poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi;
15 Iar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unul pe altul, luaţi seama să nu vă nimiciţi unul pe altul.
16 Deci zic: Umblaţi călăuziţi de Duhul şi nu împliniţi poftele cărnii;
17 Căci carnea pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea sunt opuse una alteia, ca să nu puteţi face tot ce voiţi.
18 Dar dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele cărnii sunt cunoscute şi sunt acestea: adulterul, desfrânarea, necurăţia, destrăbălarea,
20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, certurile, geloziile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 invidiile, crimele, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că aceia care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu;
22 Roadă Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
23 blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este Lege.
24 Şi cei ce sunt ai lui Cristos şi-au crucificat firea păcătoasă împreună cu patimile şi cu poftele ei.
25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26 Să nu umblăm după o glorie deşartă, provocându-ne unul pe altul şi invidiindu-ne unul pe altul;