17
Când era Avram de nouăzeci şi nouă de ani.Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic; umblă înaintea mea şi fii fără vină.
Şi voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult.
Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit, zicând:
În ce Mă priveşte, iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor popoare.
Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam; căci te-am făcut tatăl multor popoare.
Te voi înmulţi nespus de mult; şi voi face din tine popoare şi din tine vor ieşi regi.
Şi voi întări legământul Meu între Mine şi tine, şi sămânţa ta după tine din generaţie în generaţie, ca un legământ veşnic, ca să fiu Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
Şi ţie şi urmaşilor tăi după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, toată ţara Canaan, ca stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.
Şi Dumnezeu a zis lui Avraam: Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din generaţie în generaţie.
10 Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie circumcis.
11 Să faceţi circumcizie în carnea prepuţului vostru; şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi.
12 La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie circumcis, generaţie după generaţie: fie că este născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu este din sămânţa ta.
13 Va trebui circumcis atât sclavul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic.
14 Dar un copil de parte bărbătească, necircumcis în carnea prepuţului Iui, să fie nimicit din poporul lui: a călcat legământul Meu.
15 Apoi Dumnezeu a zis lui Avraam: Cât priveşte pe Sarai, soţia ta, să n-o mai numeşti Sarai, ci numele ei să fie Sara.
16 Şi Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea. O voi binecuvânta şi ea va fi mama unor popoare; regi de popoare vor ieşi din ea.
17 Atunci Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?
18 Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: Să trăiască Ismael înaintea Ta!
19 Atunci Dumnezeu a zis: Cu adevărat Sara, soţia ta, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.
20 Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat, Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult. El va fi tatăl a doisprezece prinţi şi voi face din el o mare naţiune.
21 Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.
22 Şi după ce a terminat de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.
23 Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui şi pe toţi sclavii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi în ziua aceea le-a circumcis carnea prepuţului lor, după cum îi poruncise Dumnezeu.
24 Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani când a fost circumcis în carnea prepuţului său.
25 Şi fiul său Ismael era în vârstă de treisprezece ani când a fost circumcis în carnea prepuţului său.
26 Avraam şi fiul sau Ismael au fost circumcişi chiar în ziua aceea.
27 Şi toţi oamenii din casa lui, sclavi născuţi în casa lui sau cumpăraţi cu bani de la străini, au fost circumcişi împreună cu el.