39
Iosif a fost dus în Egipt. Şi Potifar, ofiţerul lui Faraon, comandantul gărzii, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo.
Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul.
Şi stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea ca totul să prospere în mâinile lui.
Iosif a căpătat mare trecere în ochii lui şi îi slujea. Apoi l-a pus mai-mare peste casa lui şi a dat pe mâna lui tot ce avea.
Şi de îndată ce Potifar l-a pus mai-mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el în casă şi pe câmp.
Şi el a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea; şi nu ştia ce are afara de pâinea pe care o mânca. Şi Iosif era frumos la statură şi plăcut la înfăţişare.
După aceste lucruri, s-a întâmplat că soţia stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: Culcate cu mine!
Dar el n-a vrut şi a zis soţiei stăpânului său: Iată, stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are.
Nu este nimeni mai mare decât mine în casa aceasta şi el nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti soţia lui. Cum aş putea eu să fac un rău aşa de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
10 Măcar că ea îi vorbea zi de zi lui Iosif, el n-a vrut să se culce şi să se împreune cu ea.
11 Dar într-o zi, când intrase Iosif în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo nici unul din oamenii casei,
12 ea l-a apucat de haină, zicând: Culcă-te cu mine! El însă i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă.
13 Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară,
14 a chemat oamenii casei ei şi le-a zis: Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
15 Când a auzit că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.
16 Şi a ţinut haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.
17 Atunci i-a vorbit astfel: Sclavul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.
18 Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.
19 Când a auzit stăpânul lui Iosif cuvintele pe care i le spunea soţia sa, zicând: Iată ce mi-a făcut sclavul tău, s-a mâniat foarte tare.
20 Apoi stăpânul lui Iosif l-a luat şi l-a aruncat în închisoare, în locul unde erau închişi prizonierii regelui; şi astfel Iosif a stat acolo în închisoare.
21 Dar Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai-marelui închisorii.
22 Şi mai-marele închisorii a pus sub supravegherea lui Iosif pe toţi prizonierii care erau în închisoare. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.
23 Mai-marele închisorii nu se mai îngrijea de nimic din ce era în mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.