40
După aceste lucruri, s-a întâmplat că paharnicul şi brutarul regelui Egiptului au supărat pe stăpânul lor, regele Egiptului.
Şi Faraon s-a mâniat pe cei doi lucrători ai săi: pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele brutarilor.
Şi i-a pus sub pază, în casa căpitanului gărzii, în închisoare, în locul unde fusese închis Iosif.
Şi căpitanul gărzii i-a pus sub supravegherea lui Iosif, care slujea lângă ei; şi au stat mai multă vreme în închisoare.
Paharnicul şi brutarul regelui Egiptului, care erau închişi în închisoare, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să primească o interpretare deosebită.
Şi Iosif a venit dimineaţa la ei şi s-a uitat la ei; şi a văzut că erau trişti.
Atunci a întrebat pe lucrătorii lui Faraon, care erau cu el în închisoarea stăpânului său, zicând: de ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?
Şi ei i-au răspuns: Am visat un vis şi nu este nimeni să-l interpreteze. Şi Iosif le-a zis: Nu sunt oare interpretările ale lui Dumnezeu? Istorisiţi-mi deci visul vostru.
Atunci mai-marele paharnicilor şi-a istorisit visul lui Iosif şi i-a zis: Iată, în visul meu era o viţă înaintea mea.
10 Şi pe viţa aceasta erau trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea şi ciorchinele a făcut struguri copţi.
11 Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon şi am pus paharul în mâna lui Faraon.
12 Şi Iosif i-a zis: Iată interpretarea visului: Cele trei mlădiţe sunt trei zile.
13 Peste trei zile Faraon te va scoate din închisoare, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui Faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.
14 Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, te rog, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon şi scoate-mă din casa aceasta.
15 Căci am fost luat cu forţa din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în închisoare.
16 Când a văzut mai-marele brutarilor că Iosif dăduse o interpretare bună, a zis lui Iosif: Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.
17 Şi în coşul cel mai de deasupra erau tot felul de alimente coapte pentru Faraon; şi păsările mâncau din coşul de pe capul meu.
18 Iosif a răspuns şi a zis: Aceasta este interpretarea lui. Cele trei coşuri sunt trei zile.
19 Peste trei zile, Faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn şi carnea îţi va fi mâncată de păsări.
20 A treia zi era ziua naşterii lui Faraon. El a dat o petrecere tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din închisoare pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele brutarilor, în faţa slujitorilor săi:
21 pe mai-marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui Faraon;
22 iar pe mai-marele brutarilor l-a spânzurat, după interpretarea pe care le-o dăduse Iosif.
23 Mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit la Iosif, şi l-a uitat.