1 Atunci Iosif a căzut pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2 Şi Iosif a poruncit doctorilor care erau în slujba lui să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.
3 Au trecut astfel patruzeci de zile cu îmbălsămarea, căci aceasta este perioada cerută pentru îmbălsămare. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile.
4 Când au trecut zilele de doliu, Iosif a vorbit casei lui Faraon şi le-a zis: dacă am primit trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon ce vă spun eu.
5 Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan. Şi acum lasă-mă, te rog, să mă urc acolo, ca să îngrop pe tatăl meu şi apoi mă voi întoarce.
6 Şi Faraon a zis: Urcă-te şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.
7 Aşa că Iosif s-a urcat să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au urcat toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii ţării Egiptului,
8 toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât copiii, turmele şi cirezile.
9 Împreună cu îosif mai erau care şi călăreţi, încât mulţimea aceasta era foarte mare.
10 Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut acolo un doliu mare şi solemn; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un doliu de şapte zile.
11 Când au văzut locuitorii ţării, canaaniţii, doliul acesta din aria lui Adad, au zis: Acesta este un doliu mare al egiptenilor! De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Milraim (Doliul egiptenilor), care este dincolo de Iordan.
12 Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor;
13 Căci fiii săi l-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron, ca moşie de înmormântare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.
14 Şi după ce a îngropat pe tatăl sau, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se urcaseră cu el ca să îngroape pe tatăl său.
15 Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: dacă Iosif va prinde ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?
16 Şi au trimis să spună lui Iosif: Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:
17 Aşa să vorbiţi lui Iosif: Oh! Iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău. Acum, te rog, iartă păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău! Şi Iosif a plâns când i-au spus aceste cuvinte.
18 Atunci fraţii lui au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui şi au zis: Suntem sclavii tăi.
19 Iosif le-a zis: Fiţi fără teamă; sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?
20 Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, să scape viaţa unui popor în număr mare.
21 Fiţi deci fără teamă, căci eu va voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri. Şi el i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.
22 Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său. Şi Iosif a trăit o sută zece ani.
23 Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la a treia generaţie. Fiii lui Machir, fiul lui Manase, au crescut pe genunchii lui Iosif.
24 Şi Iosif a zis fraţilor săi: Eu am să mor, dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă urcaţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
25 Apoi Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.
26 Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.