1 Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte,
2 uitându-ne ţintă la Isus, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta tronului lui Dumnezeu;
3 Uitaţi-vă deci bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre;
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului.
5 Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui disciplina Domnului şi nu te descuraja când eşti mustrat de El;
6 Căci Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.
7 Suferiţi disciplinare! Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii; căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?
8 Dar dacă sunteţi scutiţi de disciplinare, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi şi nu fii.
9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au disciplinat şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi Să trăim?
10 Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne disciplinează pentru binele nostru, ca să fim părtaşi ai sfinţeniei Lui.
11 Orice disciplinare, deocamdată, pare un motiv de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a dreptăţii.
12 Întăriţi-vă deci mâinile obosite şi genunchii slăbiţi;
13 croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca acela care şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune dând lăstari să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.
16 Vegheaţi ca nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut.
17 Căci ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să moştenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a găsit loc pentru pocăinţă, deşi o căuta cu lacrimi.
18 Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele care se putea atinge şi care era cuprins de foc, şi de negură, şi de întuneric, şi de furtună,
19 nici de sunetul de trompetă, nici de glasul care vorbea în aşa fel încât cei care l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,
20 (pentru că nu puteau să sufere ce li se poruncise: Chiar dacă un animal se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata;
21 Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: Sunt îngrozit şi tremur!).
22 Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri,
23 de adunarea în sărbătoare şi biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepţi făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul noului legământ, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel;
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu vreţi să ascultaţi pe Cel care vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei care n-au vrut să asculte pe Cel care vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel care vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, dar care acum a promis, zicând: Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.
27 Cuvintele acestea încă o dată arată îndepărtarea acelor lucruri care sunt clătinate, adică a lucrurilor făcute, pentru ca lucrurile care nu pot fi clătinate Să rămână;
28 Fiindcă primim deci o împărăţie care nu poate fi clătinată, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem lui Dumnezeu o slujire plăcută, cu evlavie şi cu frică;
29 fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.