9
Deci şi legământul dintâi avea porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.
Căci s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită Locul sfânt, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
dar după perdeaua a doua se afla partea cortului care se numea: Locul Preasfânt,
având un altar de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, acoperit peste tot cu aur, în care era vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise şi tablele legământului;
Deasupra erau heruvimii gloriei care umbreau scaunul îndurării. Despre lucrurile acestea nu este vremea acum să vorbim cu de-amănuntul.
Când lucrurile acestea au fost astfel pregătite, preoţii intrau totdeauna în partea dintâi a cortului, făcând slujbele divine.
Dar în partea a doua intra numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele poporului făcute în neştiinţă;
Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis atâta timp cât stătea în picioare cortul dintâi.
Aceasta era un simbol pentru vremea de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot desăvârşi conştiinţa celui care se închină;
10 din moment ce ele privesc numai mâncarea şi băutura, feluritele spălări şi reguli carnale impuse până la o vreme de reformare;
11 Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, cu acel cort mai mare şi desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta,
12 şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi sau de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a câştigat o răscumpărare veşnică;
13 Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte pentru curăţarea trupului,
14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, nu va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, ca să slujit Dumnezeului Celui viu!
15 Şi tocmai pentru acest motiv El este mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făcute sub legământul dintâi, cei care au fost chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice.
16 Căci acolo unde este un testament, trebuie să aibă loc moartea celui care l-a făcut,
17 pentru că un testament nu primeşte putere decât după moarte; n-are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
18 De aceea, nici chiar legământul dintâi n-a fost dedicat fără sânge;
19 Căci Moise, după ce a rostit înaintea întregului popor fiecare poruncă a Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, şi a stropit atât cartea însăşi, cât şi poporul
20 şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi.
21 De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă;
22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
23 Era necesar deci ca toate copiile lucrurilor care sunt în ceruri să fie curăţate în felul acesta, dar lucrurile cereşti înseşi trebuiau curăţate cu jertfe mai bune ca acestea;
24 Căci Cristos n-a intrat în sanctuare făcute de mână omenească, şi care sunt o copie a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu;
25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, aşa cum intră marele preot în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui,
26 fiindcă atunci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa;
27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28 tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, celor ce-L aşteaptă, nu în vederea păcatului, ci pentru mântuire.