12
Efraim se hrăneşte cu vânt şi aleargă după vântul de est; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria şi duc untdelemn în Egipt.
Domnul are o ceartă şi cu Iuda, şi va pedepsi pe Iacov după căile lui: îi va răsplăti după faptele lui.
Încă din pântecele mamei a apucat călcâiul fratelui său, şi în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.
Da, s-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor; a plâns şi s-a rugat de El. Iacov L-a găsit ia Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.
Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul.
De aceea, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează mila şi judecata, şi speră totdeauna în Dumnezeul tău.
Efraim este un negustor care are în mână o balanţă înşelătoare. Îi place să înşele.
Şi Efraim zice: Cu adevărat m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.
Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, din ţara Egiptului şi până acum; Eu te voi face să locuieşti iarăşi în corturi, ca în zilele de sărbătoare!
10 Eu am vorbit profeţilor, am dat o mulţime de viziuni şi am spus parabole prin profeţi.
11 Cu toate că Galaadul are idoli, ei sunt o deşertăciune. Ei jertfesc tauri la Ghilgal, dar altarele lor vor ajunge ca grămezile de piatră sub brazda câmpiei.
12 Iacov a fugit în ţara Siriei, Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele.
13 Dar printr-un profet a scos Domnul pe Israel din Egipt şi printr-un profet a fost păzit Israel.
14 Efraim a mâniat rău pe Domnul: de aceea Domnul său va lăsa asupra lui vina sângelui lui şi-i va întoarce ruşinea asupra lui.