Isaia
1
Viziunea lui Isaia, fiul lui Amoţ, pe care a avut-o cu privire la Iuda şi la Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, regi ai lui Iuda.
Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: Am hrănit şi am crescut copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul ieslea stăpânului său: dar Israel nu cunoaşte, poporul Meu nu înţelege.
Vai, naţiune păcătoasă, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă a celor care fac răul, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele.
De ce să mai fiţi loviţi? Voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău. Tot capul este bolnav şi toată inima este sfârşită.
Din tălpile picioarelor până la cap, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn;
ţara vă este devastată, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele în prezenţa voastră; ea este pustiită şi ruinată de Străini.
Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca un adăpost de noapte într-un câmp de castraveţi, ca o cetate asediată.
De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi fost ca Sodoma, ne-am fi asemănat cu Gomora.
10 Ascultaţi Cuvântul Domnului, conducători ai Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11 Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul! Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea animalelor bine hrănite; nu-Mi place sângele taurilor, sau al oilor, sau al ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere aceasta din mâinile voastre, ca să-Mi călcaţi în picioare curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri nefolositoare, căci M-am dezgustat de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14 Sufletul Meu urăşte lunile voastre cele noi si sărbătorile voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15 Şi când vă întindeţi mâinile, Îmi ascund ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, nu ascult: mâinile vă sunt pline de sânge!
16 Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei relele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
18 Veniţi acum să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
19 Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca roadele cele mai bune ale ţării;
20 dar dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghiţiţi de sabie, căci gura Domnului a vorbit.
21 Vai, cetatea aceasta credincioasă, cum a devenit o prostituată! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, dar acum, ucigaşii!
22 Argintul tău a devenit zgură, vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.
23 Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după răsplăţi; orfanului nu-i fac dreptate, nici cauza văduvei n-ajunge până la ei.
24 De aceea, iată ce zice Domnul, Domnul oştirilor, Puternicul lui Israel: Ah! Mă voi linişti cu privire la potrivnicii Mei, şi Mă voi răzbuna pe duşmanii Mei.
25 Şi îmi voi întinde mâna împotriva ta, şi îţi voi curăţa zgura, şi îţi voi îndepărta toată pulberea de plumb.
26 Şi voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfătuitorii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea dreptăţii, cetatea credincioasă.
27 Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi, cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el, prin dreptate.
28 Dar cei răzvrătiţi şi păcătoşi vor fi zdrobiţi împreună, şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.
29 Vă va fi ruşine de stejarii pe care i-aţi dorit, şi veţi roşi din pricina grădinilor pe care le-aţi ales;
30 căci veţi fi ca un stejar cu frunzele ofilite, şi ca o grădină care n-are apă.
31 Şi cel tare va fi ca nişte câlţi, şi lucrarea lui ca o scânteie; amândoi vor arde împreună, şi nimeni nu-i va stinge,