13
Profeţie împotriva Babilonului, pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amoţ.
Ridicaţi un steag pe un munte pleşuv, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mâna, ca să intre pe porţile celor nobili,
Am dat poruncă sfintei Mele oştiri, am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei care se bucură de mărimea Mea.
Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de popoare adunate. Domnul oştirilor îşi cercetează armata care va lupta.
Ei vin dintr-o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mâniei Lui vor nimici toată ţara.
Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic.
De aceea toate mâinile vor slăbi şi orice inimă omenească se va topi.
Şi ei vor fi înspăimântaţi, îi vor cuprinde chinurile şi durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sunt ca flăcările.
Iată, vine ziua Domnului, zi de mânie şi de furie aprinsă, care va preface tot pământul în deşert şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.
10 Căci stelele cerurilor şi constelaţiile nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina.
11 Şi voi pedepsi lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; şi voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî îngâmfarea celor violenţi.
12 Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, chiar pe om mai scump decât aurul din Ofir.
13 De aceea voi clătina cerurile, iar pământul va fi mutat din locul lui, în mânia Domnului oştirilor, şi în ziua mâniei Lui aprinse.
14 Şi ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.
15 Toţi cei care vor fi găsiţi vor fi străpunşi şi toţi cei care vor fi prinşi vor cădea ucişi de sabie.
16 Copiii lor vor fi zdrobiţi sub ochii lor, casele lor vor fi jefuite şi soţiile lor vor fi necinstite.
17 Iată, ridic împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint şi nu găsesc plăcere în aur.
18 Arcurile lor vor doborî pe tineri şi vor fi fără milă pentru rodul pântecelor; ochii lor nu vor cruţa pe copii.
19 Şi Babilonul, gloria împărăţiilor, falnica mândrie a caldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, când le-a nimicit Dumnezeu.
20 El nu va mai fi locuit niciodată, nici nu va mai locui popor în el, din generaţie în generaţie. Nici arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo; nici păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo
21 ci fiarele deşertului îşi vor face culcuşul acolo, şi bufniţele îi vor umple casele, şi struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo.
22 Şi hienele vor urla unele la altele în palatele lui, şi şacalii în casele lui de petrecere. Şi vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.