1 Profeţie cu privire la Damasc: Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de ruine;
2 cetăţile Aroerului sunt părăsite, vor fi pentru turme, care se culcă nestingherite acolo.
3 S-a terminat cu adăpostul lui Efraim, şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca gloria fiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
4 Şi în ziua aceea, gloria lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
5 Şi se va întâmpla ca atunci când secerătorul strânge grâul şi braţul lui taie spicele; va fi ca la strânsul spicelor în Valea Refaim;
6 vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, nici nu va mai privi la cele ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei şi la stâlpii soarelui.
9 În ziua aceea cetăţile lui fortificate vor fi ca locurile părăsite dintr-o pădure şi de pe vârful muntelui, pe care le-au părăsit înaintea copiilor lui Israel: şi ţara va fi o pustiire.
10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit plantaţii plăcute, şi le-ai pus cu butuci Străini.
11 Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard şi dimineaţa i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor va fi un morman de ruine în ziua durerii şi bolii incurabile.
12 Vai! ce vuiet de popoare multe, care fac zgomot aşa cum urlă marea! Ce zarvă de popoare, care se năpustesc cu tumultul unor ape puternice!
13 Popoarele mugesc cum mugesc apele mari; dar Dumnezeu le va mustra şi vor fugi departe, alungate ca pleava de pe munţi la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej.
14 Şi iată, spre seară vine o tulburare şi până dimineaţa nu mai sunt! Iată partea celor ce ne prădează şi soarta celor ce ne jefuiesc.