16
Trimiteţi conducătorului Oţării mielul pentru tribut, trimiteţi-l din Sela, prin deşert, la muntele fiicei Sionului.
Ca o pasăre fugară, alungată din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la vadurile Arnonului.
Dă un sfat, ia o hotărâre, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei care sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
Lasă să locuiască pentru un timp la tine pe cei alungaţi, Moabule, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel care calcă ţara în picioare va pieri.
Şi un tron va fi stabilit prin îndurare; şi în cortul lui David va sta cu credincioşie un judecător; el va căuta dreptatea şi va fi plin de râvnă pentru dreptate.
Am auzit de îngâmfarea Moabului, de mândria şi fala lui, de aroganţa şi lăudăroşenia lui, îngâmfările lui sunt zadarnice.
De aceea Moabul geme pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pentru turtele de struguri ale Chir-Haresetului, ca cei adânc mâhniţi;
căci câmpiile Hesbonului lâncezesc; stăpânii popoarelor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care ajungeau până la Iaezer şi se încâlceau prin deşert; mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.
De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci a căzut un strigăt de război peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru.
10 Şi s-au dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii nu mai sunt cântece, nu se mai scot strigăte de bucurie. Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
11 De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab, ca o harpă, şi inima pentru Chir-Hares;
12 şi când Moabul se va arăta, obosindu-se pe înălţimi, şi va intra în locaşul său cel sfânt să se roage, nu va putea birui.
13 Acesta este cuvântul pe care Domnul l-a rostit de demult asupra Moabului.
14 Iar acum Domnul vorbeşte, zicând: în trei ani, ca anii unui muncitor plătit, gloria Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi rămăşiţa lui va fi neînsemnată şi slăbită de puteri.