27
În ziua aceea Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi puternică, Leviatanul (Babilonul), şarpele fugar (Asur) şi Leviatanul, şarpele inelat (Babei), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul).
În ziua aceea, cântaţi viei celei mai alese:
Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o voi uda în fiecare clipă; Eu o voi păzi zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.
N-am nici o mânie. Dar, dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i voi arde pe toţi.
Sau dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.
De atunci înainte Iacov va prinde rădăcină, Israel va înmuguri şi va umple lumea cu roadele lui.
L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei care-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei care-l ucideau?
Cu măsură l-ai pedepsit în captivitate, luându-l cu suflarea vijelioasă a vântului de est.
Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost acoperită; şi iată rodul îndepărtării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de calcar prefăcute în ţărână; idolii Astarteei şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.
10 Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, o locuinţă abandonată şi părăginită ca deşertul. Acolo va paşte viţelul, acolo se va culca şi acolo va mânca el ramuri.
11 Când i se usucă ramurile, sunt rupte; femeile vin să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel care i-a făcut n-a avut milă de ei, şi Cel care i-a întocmit nu le-a arătat îndurare.
12 În vremea aceea, Domnul va scutura roadele de la cursul Râului până la pârâul Egiptului; iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!
13 Şi în ziua aceea se va suna cu trompeta cea mare, şi atunci se vor întoarce cei ce piereau în ţara Asiriei şi cei împrăştiaţi în ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfânt, la Ierusalim.