8
Domnul mi-a zis: Ia o tablă mare şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii.
Şi am luat cu mine nişte martori vrednici de încredere: pe preotul Urie şi pe Zaharia, fiul lui Berechia.
Şi m-am apropiat de profetesă; şi ea a conceput şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz (Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii)-
Căci înainte de a şti copilul să spună: Tată! şi Mamă!, se vor lua dinaintea regelui Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.
Domnul mi-a vorbit iarăşi, zicând:
Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe care curg lin şi s-a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,
iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe regele Asiriei, şi toată gloria lui; şi pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui;
şi va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli şi va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale armatelor lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuel!
Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei care locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci veţi fi zdrobiţi în bucăţi; înarmaţi-vă de luptă, căci veţi fi zdrobiţi în bucăţi.
10 Faceţi planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Faceţi planuri, căci vor fi fără urmări! Fiindcă Dumnezeu este cu noi (Emanuel).
11 Căci Domnul mi-a vorbit cu mână tare, şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia, zicând:
12 Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi!
13 Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor; şi de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.
14 Şi El va fi un sanctuar, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de cădere pentru amândouă casele lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!
15 Şi mulţi dintre ei se vor împiedica, şi vor cădea, şi se vor sfărâma, şi vor fi prinşi în capcană.
16 Leagă această mărturie, pecetluieşte legea între ucenicii Mei,
17 Şi eu îl voi aştepta pe Domnul, care îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov; şi la El voi privi.
18 Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul, suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe Muntele Sionului.
19 Dacă vi se va zice: întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi care mormăie, răspundeţi: Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba pe cei vii şi pe cei morţi?
20 La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile peste poporul acesta.
21 Şi el va pribegi prin ţară, apăsat şi flămând, şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va blasfema pe Regele şi Dumnezeul lui, uitându-se în sus.
22 Apoi se va uita spre pământ şi iată, nu va fi decât necaz şi întunecime, mâhnirea suferinţei; şi se va vedea în întunericul beznă.