31
Făcusem un legământ cu ochii mei; cum deci m-aş putea uita la o fecioară?
Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
Nu-i oare pieirea pentru cel rău şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelegea?
N-a văzut Dumnezeu căile mele? Şi n-a numărat El toţi paşii mei?
Dacă am umblat cu minciuna sau dacă piciorul meu a alergat după înşelăciune,
să fiu cântărit cu un cântar drept şi Dumnezeu îmi va cunoaşte nevinovăţia!
Dacă mi s-a abătut piciorul de pe cale sau dacă inima mi-a urmat ochii, sau dacă s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
atunci eu să semăn şi altul să mănânce; ce am sădit să fie dezrădăcinat!
Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,
10 atunci soţia mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!
11 Căci aceasta ar fi fost o faptă de ruşine, o fărădelege vrednică să fie judecată,
12 un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
13 Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
14 ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
15 Oare Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei!
16 Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
17 dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,
18 (Dar din tinereţea mea l-am crescut ca un tată şi de la naşterea mea am sprijinit pe văduvă;)
19 dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de îmbrăcăminte şi pe cel lipsit fără învelitoare;
20 dacă inima lui nu m-a binecuvântat şi dacă nu s-a încălzit de lâna mieilor mei;
21 dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, când m-am văzut ajutat de judecători;
22 atunci să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!
23 Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.
24 Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului curat: Tu eşti încrederea mea!,
25 dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem;
26 dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,
27 şi dacă mi s-a amăgit inima în ascuns sau gura mea mi-a sărutat mâna;
28 şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!
29 Dacă m-am bucurat de nenorocirea duşmanului meu, dacă am săltat de bucurie când l-a atins nenorocirea,
30 nu, eu n-am dat voie gurii mele să păcătuiască, cerând cu blestem moartea lui;
31 dacă oamenii din cortul meu nu ziceau: Mai este vreunul are nu s-a săturat din carnea lui?
32 dacă străinul îşi petrecea noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;
33 dacă mi-am ascuns fărădelegile ca Adam, şi mi-am ascuns nelegiuirile în sân,
34 pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, încât am tăcut şi n-am îndrăznit să ies afară.
35 Oh, dacă m-ar auzi cineva! Iată apărarea mea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic şi duşmanul meu să-mi scrie o plângere!
36 I-aş purta scrisoarea pe umăr şi mi-aş lega-o ca o diademă;
37 I-aş da socoteală de toţi paşii mei, m-aş apropia de el ca un prinţ.
38 Dacă pământul meu strigă împotriva mea şi dacă brazdele lui varsă împreună lacrimi;
39 dacă i-am mâncat roadă fără s-o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni,
40 atunci să-mi răsară spini în loc de grâu, şi neghină în loc de orz! Cuvintele lui Iov s-au sfârşit.