1 Dar acum râd de mine, oameni mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun alături de câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor? Puterea lor a pierit.
3 Sfrijiţi de lipsuri şi de foame, fug în locuri uscate, de multă vreme secătuite şi pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi rădăcina de bucsau pentru hrana lor.
5 Sunt alungaţi din mijlocul oamenilor şi strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Locuiesc în văi înspăimântătoare, în peşterile pământului şi în stânci.
7 Printre tufişuri ei urlă şi se adăpostesc sub mărăcini.
8 Fii ai celor fără minte şi ai celor fără un nume, ei au fost alungaţi din ţară.
9 Şi acum astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
11 Pentru că El Şi-a dat drumul la coarda arcului şi m-a rănit, ei nu mai au nici un frâu înaintea mea.
12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele, îşi croiesc cărări împotriva mea, ca să mă nimicească.
13 Îmi nimicesc cărarea şi îmi pregătesc pieirea, ei, cărora nimeni nu le-a venit în ajutor.
14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc prin mijlocul dărâmăturilor.
15 Mă apucă groaza. Onoarea mea este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut prosperitatea mea.
16 Şi acum mi se topeşte sufletul în mine şi m-au ajuns zilele suferinţei.
17 Noaptea mi se străpung oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa; mă strânge ca gulerul de la cămaşă.
19 El m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi Tu nu priveşti la mine.
21 Eşti fără milă faţă de mine, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în casa unde se întâlnesc toţi cei vii.
24 Totuşi cel ce-i un morman de dărâmături nu-şi întinde mâinile, cel nenorocit nu cere ajutor?
25 Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Dar când mă aşteptam la bine, răul a venit peste mine; şi când am aşteptat lumina, a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele în mine fără-ncetare, m-au cuprins zilele de durere.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns un frate al şacalilor, şi un tovarăş al struţilor.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu într-un glas al celor ce plâng.