1 Atunci Elifaz din Teman a răspuns şi a zis:
2 Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3 Iată, tu i-ai învăţat pe mulţi şi ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale au ridicat pe cel ce şovăia şi tu ai întărit genunchii care se îndoiau.
5 Dar acum, când ţi se întâmplă aceasta, eşti slab! Acum, când te-a atins răul, te tulburi.
6 Nu este frica ta de Dumnezeu încrederea ta? Şi dreptatea căilor tale speranţa ta?
7 Adu-ţi aminte, te rog, care nevinovat a pierit? Care oameni drepţi au fost nimiciţi?
8 După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea, îi seceră roadele!
9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu şi sunt nimiciţi de suflarea nărilor Lui.
10 Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă şi puii leoaicei se risipesc.
12 Un cuvânt s-a furişat până la mine şi urechea mea i-a auzit şoapta.
13 În gândurile visurilor de noapte, când somnul adânc cade peste oameni,
14 m-a cuprins groaza şi spaima şi toate oasele mi-au tremurat.
15 Şi un duh a trecut pe dinaintea mea şi părul mi s-a zbârlit pe trup.
16 El stătea acolo, dar nu i-am desluşit faţa; un chip era înaintea ochilor mei, s-a făcut linişte, şi am auzit un glas, zicând:
17 Poate omul muritor să fie mai drept decât Dumnezeu? Poate omul să fie mai curat decât Cel ce I-a făcut?
18 Iată, El nu-Şi pune încrederea în robii Lui, şi la îngerii Lui El găseşte greşeli.
19 Cu cât mai mult nu Se va încrede El în cei ce locuiesc în case de lut, care-şi au temelia în ţărână şi pot fi zdrobiţi ca molia.
20 Ei sunt nimiciţi de dimineaţă până seara, pier pe nesimţite pentru totdeauna şi nimeni nu tine seama de ei.
21 Oare nu li se taie firul vieţii din ei? Mor fără înţelepciune.