5
În ziua aceea, Debora şi Barac, fiul lui Abinoam, au cântat această cântare, zicând:
Pentru conducătorii care au condus în Israel,
Pentru poporul care s-a oferit de bunăvoie:
Binecuvântaţi pe Domnul!
Ascultaţi, regilor, luaţi aminte domnitori!
Voi cânta, eu voi cânta Domnului,
Voi cânta laude Domnului Dumnezeului lui Israel.
Doamne, când ai ieşit din Seir, Când ai plecat din câmpiile Edomului,
Pământul s-a cutremurat şi cerurile au picurat, Şi norii au turnat şi ei apă.
Munţii s-au cutremurat în prezenţa Domnului,
Sinaiul acela, în prezenţa Domnului Dumnezeului lui Israel.
Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat,
Pe vremea Iaelei, drumurile erau părăsite,
Şi călătorii umblau pe cărări strâmbe.
Locuitorii satelor erau fără putere, erau fără putere în Israel, până când eu, Debora, m-am ridicat, m-am ridicat ca o mamă în Israel.
Ei şi-au ales dumnezei noi; atunci războiul era la porţi. Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă în mijlocul a patruzeci de mii în Israel.
Inima mea se îndreaptă spre conducătorii lui Israel, către acei care s-au oferit de bunăvoie din popor.
Binecuvântaţi pe Domnul!
10 Cântaţi, voi care călăriţi pe măgăriţe albe, voi care şedeţi pe covoare scumpe şi voi care umblaţi pe drum!
11 Departe de zgomotul arcaşilor, în locurile unde se scoate apă,
acolo vor enumera faptele drepte ale Domnului, faptele Sale drepte faţă de locuitorii satelor Lui din Israel. Atunci poporul Domnului s-a coborât la porţi:
12 Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi cântă o cântare! Scoală-te, Barac, şi adu sclavii de război, tu, fiul lui Abinoam!
13 Atunci o rămăşiţă din popor a coborât la cei puternici, Domnul a coborât pentru mine împotriva celor viteji,
14 Din Efraim au coborât cei a căror rădăcină era în Amalec, Mergând după tine, Beniamin, în mijlocul poporului tău. Din Machir au coborât conducătorii. Şi din Zabulon cei ce ţin sceptrul conducătorilor.
15 Şi mai-marii lui Isahar au fost cu Debora,
Cum a fost Isahar aşa a fost şi Barac,
Ei au venit pe urma sa în vale.
La pâraiele lui Ruben,
s-au luat mari hotărâri ale inimii.
16 De ce ai rămas în mijlocul Staulelor
Să asculţi behăitul turmelor?
La pâraiele lui Ruben
Au fost mari sfaturile inimii!
17 Galaadul a rămas dincolo de Iordan,
Şi de ce a rămas Dan pe corăbii? Aşer a stat liniştit pe ţărmul mării,
Şi s-a odihnit în limanurile lui.
18 Zabulon şi Neftali sunt popoare care şi-au expus viaţa la moarte pe înălţimile din câmpie.
19 Regii au venit şi s-au luptat; Atunci au luptat regii Canaanului în Tanaac, la apele Meghido;
N-au luat nici o pradă, nici argint.
20 Stelele luptau din ceruri; de pe cărările lor ele luptau împotriva lui Sisera.
21 Pârâul Chison i-a luat, Pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison!
Sufletul meu, ai călcat în picioare pe viteji!
22 Atunci copitele cailor au răsunat
De goana, de goana năvalnică a războinicilor lor.
23 Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; pentru că n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului împotriva celor viteji.
24 Binecuvântată să fie între femei Iael,
Soţia lui Heber, chenitul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!
25 El i-a cerut apă şi ea i-a dat lapte; i-a adus unt într-o cupă domnească.
26 Cu o mână a luat ţăruşul,
Şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor,
Şi cu ciocanul a lovit pe Sisera şi i-a despicat capul, când i-a sfărâmat şi i-a străpuns tâmpla.
27 El s-a ghemuit: a căzut şi s-a culcat la picioarele ei;
S-a ghemuit şi a căzut la picioarele ei;
Acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă.
28 Pe fereastră se uită mama lui Sisera,
Şi strigă prin zăbrele: De ce întârzie carul lui să vină? De ce vin carele lui aşa de încet?
29 Femeile ei înţelepte îi răspund,
Şi ea îşi răspunde singură:
30 Oare n-au dat peste pradă, oare nu îşi împart ei prada?
O fată, două fete de fiecare bărbat;
Pradă de haine colorate, pentru Sisera;
Pradă de haine vopsite, cusute cu broderie,
Două haine colorate, brodate, de pus în jurul gâtului biruitorului!
31 Aşa să piară toţi duşmanii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc să fie ca soarele când se arată în puterea lui!
Şi ţara a avut odihnă patruzeci de ani.