11
Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.
Şi Maria era aceea care a uns pe Domnul cu parfum şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.
De aceea surorile au trimis la El, zicând: Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.
Dar Isus, când a auzit, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea;
Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era
şi apoi a zis ucenicilor: Haideţi să mergem iarăşi în Iudeea.
Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum de curând iudeii căutau să Te omoare cu pietre şi iarăşi Te duci acolo?
Isus a răspuns: Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia;
10 dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11 A spus aceste lucruri şi după aceea le-a zis: Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc din somn;
12 Ucenicii I-au zis: Doamne, dacă doarme se va face bine.
13 Isus vorbise despre moartea lui, ei însă credeau că vorbeşte despre odihna primită prin somn.
14 Atunci Isus le-a spus pe faţă:, Lazăr a murit.
15 Şi Mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum haideţi să mergem la el.
16 Atunci Toma, zis Geamănul, a zis celorlalţi ucenici: Haideţi să mergem şi noi să murim cu El!
17 Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile în mormânt.
18 Şi Betania era aproape de Ierusalim, cam la trei kilometri.
19 Şi mulţi din iudei veniseră la Marta şi la Maria, ca să le mângâie din cauza fratelui lor.
20 Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; dar Maria stătea în casă.
21 Atunci Marta a zis lui Isus: Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22 Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da;
23 Isus i-a zis: Fratele tău va învia.
24 Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă.
25 Isus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi;
26 şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?
27 Ea I-a zis: Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.
28 După ce a spus aceste cuvinte, s-a dus şi a chemat în ascuns pe sora ei, Maria, zicând: A venit învăţătorul şi te cheamă.
29 Maria, cum a auzit, s-a sculat repede şi a venit la El.
30 Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde îl întâmpinase Marta.
31 Iudeii care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se repede şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: Se duce la mormânt, ca să plângă acolo;
32 Maria, când a venit unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.
33 Când a văzut-o Isus plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat.
34 Şi a zis: Unde l-aţi pus? Ei I-au zis: Doamne, vino şi vezi!
35 Isus plângea;
36 Atunci iudeii au zis: Iată cât de mult îl iubea!
37 Şi unii din ei au zis: Nu putea Omul Acesta, care a deschis ochii orbului, să facă astfel ca nici acesta să nu moară?
38 Isus S-a înfiorat iarăşi în Sine şi a venit la mormânt. Mormântul era o peşteră şi la intrarea ei era aşezată o piatră.
39 Isus a zis: Daţi piatra la o parte. Marta, sora celui mort, I-a zis: Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.
40 Isus i-a zis: Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?
41 Au luat deci piatra din locul unde era culcat mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: Tată, îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
42 Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
43 Şi după ce a zis aceste cuvinte, a strigat cu glas tare: Lazăre, vino afară!
44 Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi faţa îi era înfăşurată într-un ştergar. Isus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
45 Mulţi din iudeii care veniseră la Maria şi au văzut ce făcuse Isus, au crezut în El.
46 Dar unii din ei s-au dus la Farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
47 Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat sinedriul şi au zis: Ce facem? Omul acesta face multe minuni.
48 Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi locul nostru şi naţiunea.
49 Dar unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
50 nici nu vă gândiţi că este în folosul nostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară toată naţiunea.
51 Dar lucrul acesta nu l-a zis de la el, ci, pentru că era mare preot în anul acela, a profeţit că Isus avea să moară pentru naţiune.
52 Şi nu numai pentru naţiunea aceasta, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi;
53 Din ziua aceea s-au sfătuit ca să-L omoare.
54 De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă deşert, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo cu ucenicii Lui.
55 Şi Paştele iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim înainte de Paşti, ca să se curăţească;
56 Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii stând în templu: Ce credeţi, nu va veni deloc la Sărbătoare?
57 Preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le spună, ca să-L poată prinde.