9
Şi pe când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să poată fi arătate în el lucrările lui Dumnezeu;
Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui care M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.
După ce a zis aceste cuvinte, a scuipat pe pământ şi a făcut noroi din scuipat şi a uns ochii orbului cu noroi,
şi i-a zis: Du-te şi te spală în scăldătoarea Siloam (care se traduce Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi a venit înapoi văzând.
De aceea, vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb, ziceau: Nu este acesta cel ce stătea şi cerşea?
Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Seamănă cu el. Şi el însuşi zicea: Eu sunt.
10 Deci i-au zis: Cum ţi s-au deschis ochii?
11 El a răspuns şi a zis: Un om, care Se numeşte Isus, a făcut noroi şi mi-a uns ochii şi mi-a zis: Du-te la scăldătoarea Siloam şi spală-te. M-am dus deci şi m-am spălat şi mi-am primit vederea.
12 Atunci i-au zis: Unde este Omul Acela? El a zis: Nu ştiu.
13 Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
14 Şi era o zi de Sabat când Isus făcuse noroi şi-i deschisese ochii.
15 Deci Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a primit vederea. Şi el le-a zis: Mi-a pus noroi pe ochi, m-am spălat şi văd.
16 De aceea unii dintre Farisei ziceau: Omul Acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul. Alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne? Şi era dezbinare între ei.
17 Au zis iarăşi orbului: Tu ce zici despre El, pentru faptul că ţi-a deschis ochii? Şi el a zis: Este un profet;
18 Dar iudeii n-au crezut că el fusese orb şi că îşi primise vederea până n-au chemat pe părinţii celui care îşi primise vederea.
19 Şi i-au întrebat, zicând: Este acesta fiul vostru, despre care spuneţi că s-a născut orb? Cum deci vede acum?
20 Părinţii lui le-au răspuns şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
21 Dar cum vede acum, nu ştim, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Este în vârstă; întrebaţi-l pe el, el singur poate vorbi pentru sine însuşi.
22 Părinţii lui au zis aceste cuvinte pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se hotărâseră deja că, dacă va mărturisi cineva că El este Cristosul, să fie dat afară din sinagogă;
23 De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.
24 Ei au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă glorie lui Dumnezeu! Noi ştim că Omul Acesta este un păcătos.
25 El a răspuns şi a zis: Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd.
26 Şi ei i-au zis din nou: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
27 El le-a răspuns: V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să mai auziţi încă o dată? Doar nu vreţi să vă faceţi şi voi ucenicii Lui?
28 Ei I-au mustrat şi i-au zis: Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise.
29 Ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar Acesta nu ştim de unde este;
30 Omul a răspuns şi le-a zis: Aici este lucrul uimitor, că voi nu ştiţi de unde este şi totuşi El mi-a deschis ochii.
31 Ştim că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32 De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33 Dacă Omul Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic;
34 Ei au răspuns şi i-au zis: Tu eşti născut cu totul în păcate şi vrei să ne înveţi pe noi? Şi I-au dat afară;
35 Isus a auzit că I-au dat afară şi, când l-a găsit, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
36 El a răspuns şi a zis: Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?
37 Şi Isus i-a zis: L-ai şi văzut şi Cel care vorbeşte cu tine, Acela este;
38 Şi el a zis: Cred Doamne, şi I s-a închinat.
39 Şi Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca aceia care nu văd, să vadă, şi cei ce văd, să ajungă orbi.
40 Şi unii dintre Fariseii care erau lângă El, au auzit aceste cuvinte şi I-au zis: Şi noi suntem orbi, nu-i aşa?
41 Isus le-a zis: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. De aceea, păcatul vostru rămâne;