1 Atunci Domnul mi-a zis: Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Alungă-l dinaintea Mea, ducă-se!
2 Şi dacă-ţi vor zice: Unde să ne ducem? să le răspunzi: Aşa vorbeşte Domnul: La moarte cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi săbiei, la foamete cei sortiţi foametei, la captivitate cei sortiţi captivităţii!
3 Căci voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, câinii, ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului, ca să-i mănânce şi să-i nimicească.
4 Şi îi voi face de batjocură între toate împărăţiile pământului, din cauza lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.
5 Căci cui îi va fi milă de tine, Ierusalime, cine va plânge pentru tine? Şi cine se va întoarce, ca să te întrebe de sănătate!
6 Tu M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc; sunt sătul de milă.
7 Îi voi vântura cu lopata, la porţile ţării; îi voi lipsi de copii şi voi nimici pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.
8 Văduvele lor vor fi mai multe înaintea Mea decât nisipul mării; voi aduce împotriva lor, împotriva mamei tânărului lor, un nimicitor ziua în amiaza mare; voi face să cadă deodată peste ea necazul şi groaza.
9 Cea care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă; s-a ruşinat şi a roşit. Pe cei ce mai rămân îi dau pradă săbiei înaintea duşmanilor lor, zice Domnul.
10 Vai de mine, mamă, că m-ai născut ca să fiu bărbat de ceartă şi bărbat de neînţelegere pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!
11 Domnul a zis: Sigur, te voi elibera spre binele tău; voi face pe duşman să te implore, la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz!
12 Poate fierul să frângă fierul de la nord şi bronzul?
13 Averile şi comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din cauza tuturor păcatelor tale, pe tot ţinutul tău.
14 Te voi duce sclav la duşmanul tău, într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci focul mâniei Mele s-a aprins şi arde peste voi!
15 Tu ştii tot, Doamne! Adu-Ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ruşinea din cauza Ta!
16 Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
17 N-am stat în adunarea celor ce petrec, ca să mă înveselesc cu ei: de frica puterii Tale am stat singur la o parte, căci mă umpluseşi de mânie.
18 De ce este durerea mea continuă? De ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă?
19 De aceea aşa vorbeşte Domnul: Dacă te vei întoarce iarăşi la Mine, te voi restaura şi vei sta înaintea Mea; şi dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără de preţ, vei deveni vorbitorul Meu. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!
20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de bronz; se vor lupta cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine ca să te scap şi să te eliberez, zice Domnul.
21 Te voi elibera din mâna celor răi şi te voi scăpa din mâna asupritorilor.