33
Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea închisorii, zicând:
Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut pământul, Domnul care l-a conceput ca să-l întemeieze (Domnul este numele Lui):
Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari şi nepătrunse, pe care nu le cunoşti.
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel, despre casele cetăţii acesteia şi despre casele regilor lui Iuda, care vor fi dărâmate ca să facă loc pentru şanţurile de apărare şi pentru săbii,
când vor înainta să lupte împotriva caldeilor şi când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor, pe care îi voi lovi în mânia Mea şi în furia Mea, şi din cauza răutăţii cărora îmi voi ascunde Faţa de această cetate:
Iată, îi voi da vindecare şi sănătate; îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.
Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel, şi-i voi reaşeza ca odinioară.
Îi voi curăţa de toate nelegiuirile, cu care au păcătuit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.
Cetatea aceasta va fi pentru Mine un nume de bucurie, laudă şi glorie înaintea tuturor naţiunilor pământului, care vor auzi tot binele pe care li-l voi face; ele se vor teme şi vor tremura din cauza binelui şi a prosperităţii pe care le-o voi da.
10 Aşa vorbeşte Domnul: Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta despre care ziceţi că este deşert, fără oameni şi fără animale, în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului care sunt pustiite şi lipsite de oameni, de locuitori şi de animale,
11 strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veci ţine îndurarea Lui!, glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară, zice Domnul.
12 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: în locul acesta pustiu, fără oameni şi fără animale, şi în toate cetăţile lui, vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori, care-şi vor odihni turmele. în cetăţile de la munte,
13 în cetăţile din câmpie, în cetăţile de la sud, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda, vor mai trece iarăşi oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul.
14 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
15 În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă dreaptă, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.
16 În zilele acelea Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum îl vor numi: Domnul este Dreptatea noastră.
17 Căci aşa vorbeşte Domnul: David nu va mai fi lipsit niciodată de un urmaş, care să stea pe tronul casei lui Israel.
18 Nici dintre preoţii leviţi nu va lipsi nici un bărbat dinaintea Mea, ca să aducă arderi-de-tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare, şi să aducă jertfe în toate zilele!
19 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
20 Aşa vorbeşte Domnul: Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,
21 atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe tronul lui, şi legământul Meu cu preoţii leviţi, care îmi fac slujba.
22 Ca oştirea cerului care nu se poate număra, şi ca nisipul mării care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămânţa robului Meu David şi pe leviţii care-Mi slujesc.
23 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
24 N-ai luat în seamă ce zic oamenii aceştia: Domnul a lepădat pe cele două familii pe care le alesese? Atât dispreţuiesc ei pe poporul Meu, încât nu-l mai privesc ca un popor.
25 Aşa vorbeşte Domnul: Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am întemeiat legile cerurilor şi ale pământului,
26 atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David, şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei!