35
Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, zicând:
Du-te la casa recabiţilor, vorbeşte cu ei şi adu-i în casa Domnului, în una din încăperi şi dă-le să bea vin!
Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraţii săi, pe toţi fiii săi şi pe toată casa recabiţilor,
şi i-am dus la casa Domnului, în încăperea fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă camera conducătorilor, deasupra camerei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.
Şi am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: Beţi vin!
Dar ei au răspuns: Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri;
şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nici o sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.
Astfel noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viaţa noastră, nici noi, nici soţiile noastre, nici fiii, nici fiicele noastre;
nu zidim nici case ca locuinţe pentru noi şi nu stăpânim nici vii, nici ogoare, nici pământuri însămânţate,
10 ci locuim în corturi şi urmăm şi împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.
11 Dar când Nebucadneţar, regele Babilonului, s-a urcat împotriva ţării acesteia, am zis: Haideţi să fugim la Ierusalim de teama armatei caldeilor şi de teama armatei Siriei. Aşa se face că locuim la Ierusalim.
12 Atunci Cuvântul Domnului a venit la Ieremia, zicând:
13 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Du-te şi spune oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: Nu vreţi să primiţi învăţătură ca să ascultaţi de cuvintele Mele? zice Domnul.
14 Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci până în ziua de azi ei nu beau, ci ascultă de porunca tatălui lor. Dar Eu v-am vorbit în multe rânduri şi nu M-aţi ascultat!
15 Am trimis la voi pe toţi robii Mei profeţii, i-am trimis tot timpul să vă spună: întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă faptele, nu mergeţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri! Dar voi n-aţi luat aminte şi nu M-aţi ascultat!
16 În schimb, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, dar poporul acesta nu Mă ascultă!
17 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor. Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce peste Iuda şi peste toţi locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile, pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit şi nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat şi n-au răspuns!
18 Şi Ieremia a zis casei recabiţilor: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Pentru că aţi ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că aţi păzit poruncile lui şi aţi făcut tot ce v-a poruncit el;
19 de aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmaşi care să stea înaintea Mea!