1 În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele regilor lui Iuda, oasele conducătorilor lui, oasele preoţilor, oasele profeţilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.
2 Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care i-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe care i-au urmat, pe care i-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge, nici nu le vor mai îngropa şi se vor face gunoi pe pământ.
3 Şi toată rămăşiţa celor care au rămas din această generaţie rea, îşi va dori mai degrabă moartea decât viaţa, în toate locurile unde îi voi alunga, zice Domnul oştirilor.
4 Şi iarăşi spune-le: Aşa vorbeşte Domnul: Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se rătăceşte fără să se mai întoarcă?
5 De ce deci poporul acesta al Ierusalimului alunecă într-o continuă apostazie? Ei persistă în înşelătorie şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu.
6 Căci Eu i-am ascultat şi am auzit că nu vorbesc cu dreptate; nici unul nu se pocăieşte de răutatea lui şi nu zice: Ce am făcut? Fiecare se întoarce la alergarea lui, ca un cal ce se aruncă în luptă.
7 Chiar şi cocostârcul de sub cer îşi cunoaşte vremea lui; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!
8 Cum puteţi voi să ziceţi: Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi? Dar iată, pana mincinoasă a scriitorului a prefăcut-o într-o minciună.
9 Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt consternaţi, sunt prinşi; iată, ei au respins Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?
10 De aceea, pe soţiile lor le voi da altora şi pe ogoarele lor altor stăpâni; pentru că de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig necinstit, de la profet până la preot, toţi înşeală!
11 Căci au vindecat în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: Pace! Pace! Şi totuşi pace nu este.
12 Le-a fost oare ruşine când au săvârşit astfel de urâciuni? Nu, nicidecum nu le-a fost ruşine, nici n-au ştiut cum să roşească, de aceea vor cădea între cei ce cad; şi vor cădea când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13 Îi voi mistui, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, şi frunza se va veşteji; şi tot ce le-am dat, le va fi luat.
14 De ce stăm liniştiţi? Strângeţi-vă şi haideţi în cetăţile fortificate, ca să pierim acolo! Căci Domnul Dumnezeul nostru ne-a sortit pieirii şi ne-a dat să bem apă otrăvită, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.
15 Aşteptam pacea, dar n-a venit nimic bun; aşteptam o vreme de vindecare, dar iată, groaza!
16 Dinspre Dan se aude sforăitul cailor şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; căci vin şi mănâncă ţara şi tot ce este în ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.
17 Căci iată, trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este nici un descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul.
18 Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.
19 Iată, strigătele fiicei poporului Meu răsună dintr-o ţară îndepărtată: Nu mai este Domnul în Sion? Regele lui nu mai este în el? De ce M-au întărâtat prin chipurile lor cioplite, prin idoli străini?
20 Secerişul a trecut, vara s-a sfârşit şi noi nu suntem mântuiţi!
21 Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza.
22 Oare nu este nici un balsam vindecător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo? De ce nu s-a vindecat fiica poporului meu?