9
Când Solomon a sfârşit de zidit Casa Domnului, şi casa regelui, şi tot ce dorise el să facă,
Domnul S-a arătat lui Solomon a doua oară, cum i se arătase la Gabaon.
Şi Domnul i-a zis: Ţi-am auzit rugăciunea şi cererea pe care ai făcut-o înaintea Mea; am sfinţit casa aceasta pe care ai zidit-o, ca să pui acolo Numele Meu pentru totdeauna, şi ochii Mei, şi inima Mea vor fi acolo pentru totdeauna.
Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inimă curată şi în dreptate, ca să faci tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile Mele şi judecăţile Mele,
voi întări pe veci tronul împărăţiei tale peste Israel, cum am promis tatălui tău David, zicând: Nu vei fi lipsit niciodată de un bărbat pe tronul lui Israel.
Dar dacă vă veţi abate de la Mine, voi şi fiii voştri, şi nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră, şi vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi vă veţi închina înaintea lor,
voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o; şi casa aceasta pe care am sfinţit-o pentru Numele Meu o voi lepăda dinaintea feţei Mele, şi Israel va ajunge un proverb şi de râs între toate popoarele,
Şi casa aceasta va ajunge un morman de dărâmături; oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit, va fluiera şi va zice: De ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi casei acesteia?
Şi i se va răspunde: Fiindcă au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, şi s-au alipit de alţi dumnezei, şi s-au închinat înaintea lor, şi le-au slujit; de aceea a adus Domnul asupra lor tot răul acesta.
10 Şi la sfârşitul celor douăzeci de ani, în care Solomon a zidit cele două case: Casa Domnului şi casa regelui,
11 (Hiram, regele Tirului, a aprovizionat pe Solomon cu lemne de cedru, şi cu lemne de chiparos, şi cu aur, atât cât a dorit), regele Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii.
12 Şi Hiram a ieşit din Tir ca să vadă cetăţile pe care i le dăduse Solomon; dar nu i-au plăcut.
13 Şi a zis: Ce fel de cetăţi sunt acestea pe care mi le-ai dat, fratele meu? Şi le-a numit ţara Cabul, nume pe care l-au păstrat până în ziua de azi.
14 Hiram trimisese regelui o sută douăzeci de talanţi de aur.
15 Şi aceasta este relatarea modului în care regele Solomon a strâns forţa de muncă pentru a zidi Casa Domnului, şi Milo, casa lui, şi zidul Ierusalimului, şi Haţorul, şi Meghido, şi Ghezerul
16 (Faraon, regele Egiptului, se urcase şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc şi omorâse pe canaaniţii care locuiau în cetate, şi îl dăduse ca zestre fiicei sale, soţia lui Solomon.)
17 Şi Solomon a zidit Ghezerul, şi Bet-Horonul de jos,
18 şi Baalatul, şi Tadmorul, în deşert, în ţara lui Iuda,
19 toate cetăţile pe care Solomon le avea ca depozite, cetăţi pentru care şi cetăţi pentru călăreţi, şi tot ce a vrut Solomon să zidească în Ierusalim, şi în Liban, şi în toată ţara peste care domnea.
20 Iar pe tot poporul care mai rămăsese dintre amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, care nu erau dintre copiii lui Israel,
21 pe urmaşii lor care au rămas după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu i-au putut nimici cu desăvârşire, Solomon i-a luat ca forţă de muncă, şi aşa au fost până în ziua de azi.
22 Dar Solomon n-a făcut sclav pe nimeni dintre copiii lui Israel; căci ei erau oamenii lui de război, şi slujitorii lui, şi ofiţerii lui, şi căpitanii lui, şi comandanţii carelor lui, şi cavaleria lui.
23 Supraveghetorii peste lucrările lui Solomon erau în număr de cinci sute cincizeci, care supravegheau peste oamenii care făceau lucrul.
24 Fiica lui Faraon s-a urcat din Cetatea lui David în casa ei, pe care i-o zidise Solomon. Atunci a zidit el Milo.
25 Şi Solomon aducea de trei ori pe an arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire pe altarul pe care-l zidise Domnului, şi ardea tămâie pe altarul care era înaintea Domnului. Şi astfel a terminat el casa.
26 Regele Solomon a mai construit şi corăbii la Eţion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmurile Mării Roşii, în ţara Edomului.
27 Şi Hiram a trimis cu aceste corăbii pe slujitorii lui, marinari care cunoşteau marea, ca să lucreze împreună cu slujitorii lui Solomon.
28 Şi ei s-au dus la Ofir şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care i-au adus regelui Solomon.