17
În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele lui Iuda, a început să domnească peste Israel, la Samaria, Osea, fiul lui Ela. El a domnit nouă ani.
Şi el a făcut ce este rău înaintea Domnului, dar nu ca regii lui Israel care au fost înainte de el.
Salmanasar, regele Asiriei, s-a urcat împotriva lui; şi Osea i s-a supus şi i-a plătit tribut.
Dar regele Asiriei descoperise o conspiraţie a lui Osea, căci acesta trimisese mesageri lui So, regele Egiptului, şi nu mai plătea tribut regelui Asiriei, aşa cum făcuse an de an; aşa că regele Asiriei l-a închis şi l-a legat în închisoare.
Atunci regele Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a urcat împotriva Samariei, pe care a asediat-o trei ani.
În anul al nouălea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în exil în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan, şi în cetăţile Mezilor.
Şi aceasta s-a întâmplat deoarece copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor, care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi pentru că s-au închinat altor dumnezei.
Şi ei au umblat după obiceiurile popoarelor, pe care Domnul le alungase dinaintea copiilor lui Israel, şi în obiceiurile pe care le făcuseră regii lui Israel.
Şi copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor, fapte care nu erau drepte. Ei şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnurile de pază până la cetăţile fortificate.
10 Şi-au ridicat idoli şi Astartee pe orice deal şi sub orice copac verde.
11 Şi acolo au ars tămâie pe toate înălţimile, ca şi popoarele pe care le alungase Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin care au mâniat pe Domnul.
12 Şi au slujit idolilor, lucru despre care Domnul le spusese: Să nu faceţi fapta aceasta!
13 Totuşi, Domnul a mărturisit împotriva lui Israel şi împotriva lui Iuda, prin toţi profeţii Lui şi prin toţi văzătorii, zicând: Întoarceţi-vă de la căile voastre rele şi păziţi poruncile Mele şi legile Mele, potrivit cu toată legea, pe care am poruncit-o părinţilor voştri, si pe care v-am trimis-o prin slujitorii Mei, profeţii.
14 Dar ei n-au ascultat, ci şi-au înţepenit gâturile la fel ca părinţii lor, care n-au crezut în Domnul Dumnezeul lor.
15 Şi au respins legile Lui şi legământul Lui, pe care-l făcuse cu părinţii lor, şi mărturiile Lui, pe care le mărturisise împotriva lor; ei au umblat după deşertăciune, şi au devenit deşănţaţi, şi au mers după popoarele care erau împrejurul lor, cu privire la care Domnul le poruncise să nu facă asemenea lor.
16 Şi ei au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi şi-au făcut chipuri turnate, cei doi viţei, şi-au făcut Astartee, s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit pe Baal.
17 Şi ei au făcut pe fiii şi pe fiicele lor să treacă prin foc, s-au dedat la ghicire şi la vrăjitorii, şi s-au vândut pe ei înşişi, ca să facă ce este rău înaintea Domnului, provocându-L la mânie.
18 De aceea, Domnul S-a mâniat foarte tare pe Israel şi i-a îndepărtat de la Faţa Lui. N-a rămas decât seminţia lui Iuda.
19 Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului lor, ci a umblat în obiceiurile lui Israel, pe care le-a făcut el.
20 Şi Domnul a lepădat pe toţi descendenţii lui Israel, i-a umilit şi i-a dat în mâna celor ce-i jefuiau, până ce i-a alungat dinaintea Feţei Sale.
21 Căci El a rupt pe Israel de la casa lui David, iar ei au făcut pe Ieroboam, fiul lui Nebat, rege; şi Ieroboam a abătut pe Israel de la calea Domnului şi i-a determinat să comită un mare păcat.
22 Căci copiii lui Israel au umblat în toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam; ei nu s-au depărtat de la ele,
23 până când Domnul a alungat pe Israel dinaintea Lui, după cum vestise prin toţi slujitorii Lui, profeţii. Aşa a fost dus Israel în captivitate, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi.
24 Şi regele Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei, în locul copiilor lui Israel. Şi ei au luat în stăpânire Samaria şi au locuit în cetăţile ei.
25 Şi când au început să locuiască acolo, nu s-au temut de Domnul; de aceea Domnul a trimis nişte lei în mijlocul lor, care-i omorau.
26 Atunci ei au spus regelui Asiriei, zicând: Popoarele pe care le-ai mutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu ştiu cum să slujească Dumnezeului ţării; de aceea, El a trimis nişte lei în mijlocul lor şi iată, îi omoară, pentru că ei nu ştiu cum să slujească Dumnezeului ţării.
27 Şi regele Asiriei a poruncit, zicând: Duceţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi luat în captivitate de acolo; să meargă să locuiască acolo şi să-i înveţe cum să slujească pe Dumnezeul ţării.
28 Şi unul din preoţii care fuseseră luaţi captivi din Samaria a venit şi a locuit în Betel, şi i-a învăţat cum să se teamă de Domnul.
29 Dar fiecare popor şi-a făcut dumnezeii lui şi i-a pus în casele înălţimilor pe care le-au zidit samaritenii, fiecare popor în cetăţile unde locuia.
30 Oamenii din Babilon şi-au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut şi-au făcut pe Nergal, oamenii din Hamat şi-au făcut pe Aşima,
31 şi cei din Ava şi-au făcut pe Nibhaz şi pe Tartac, iar cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim.
32 Ei se temeau şi de Domnul şi din mijlocul lor şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, care jertfeau pentru ei în casele înălţimilor.
33 Ei se temeau de Domnul, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul popoarelor de unde fuseseră mutaţi.
34 Până în ziua de azi ei fac după obiceiurile de la început; nu se închină Domnului şi nici nu fac după legile şi obiceiurile lor, nici după legile şi poruncile pe care le-a dat Domnul copiilor lui Iacov, pe care l-a numit Israel,
35 cu care Domnul făcuse legământ şi cărora le-a poruncit, zicând: Să nu vă temeţi de alţi dumnezei, nici să nu vă închinaţi înaintea lor, nici să nu le slujiţi, nici să nu le jertfiţi.
36 Ci să vă temeţi numai de Domnul, care v-a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţ întins; înaintea Lui să vă închinaţi şi Lui să-I aduceţi jertfe.
37 Să păziţi şi să împliniţi totdeauna învăţăturile, rânduielile, legea şi poruncile, pe care vi le-a scris El, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
38 Să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi, nici să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
39 Dar să vă temeţi de Domnul Dumnezeul vostru; şi El vă va elibera din mâna tuturor duşmanilor voştri.
40 Dar ei n-au ascultat, ci au făcut după obiceiurile lor de la început.
41 Naţiunile acestea însă se temeau de Domnul, dar slujeau şi chipurilor lor cioplite; şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.