22
Iosia avea opt ani când a devenit rege, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Iedida, fiica lui Adaia, din Boţcat.
Şi el a făcut ce este bine înaintea Domnului, şi a umblat în toate căile tatălui său David; nu s-a abătut nici la dreapta, nici la Stânga.
S-a întâmplat ca în anul al optsprezecelea al regelui Iosia, regele să trimită în Casa Domnului pe Şafan, scriitorul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam, zicându-i:
Urcă-te la marele preot Hilchia şi spune-i să numere argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au adunat de la popor cei ce păzesc pragul.
Şi să se dea argintul în mâna celor ce fac lucrarea în Casa Domnului, care sunt supraveghetori în Casa Domnului; ei să-l dea celor ce sunt în Casa Domnului şi fac lucrul, ca să repare stricăciunile casei,
şi anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, şi să cumpere lemn şi piatră cioplită, ca să repare casa.
Dar să nu li se ceară socoteală pentru argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.
Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, scriitorul: Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului. Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi el a citit-o.
Apoi scriitorul Şafan s-a dus să înştiinţeze pe rege şi a zis: Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în casă, şi l-au dat în mâna celor ce fac lucrarea, care supraveghează Casa Domnului.
10 Şafan, scriitorul, a mai spus regelui, zicând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea regelui.
11 Când regele a auzit cuvintele din Cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele.
12 Atunci regele a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, scriitorul, şi lui Asaia, slujitorul regelui:
13 Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia Domnului, care s-a ridicat împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.
14 Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Şafan şi Asaia s-au dus la profetesa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, responsabil cu garderoba (ea locuia în Ierusalim în al doilea cartier.) Şi ei au vorbit cu ea.
15 Apoi ea le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneţi omului care v-a trimis la mine:
16 Aşa vorbeşte Domnul: Iată, voi trimite nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui, după toate cuvintele cărţii pe care a citit-o regele lui Iuda.
17 Pentru că M-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, provocându-Mă la mânie prin toate lucrările mâinilor lor. De aceea, mânia Mea se va aprinde împotriva acestui loc şi nu se va Stinge.
18 Dar să spuneţi regelui lui Iuda, care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel, despre cuvintele pe care le-ai auzit:
19 Pentru că ţi s-a muiat inima, pentru că te-ai umilit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge o pustiire şi un blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu te-am auzit, zice Domnul,
20 de aceea, iată, te voi adăuga la părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău; şi ochii tăi nu vor vedea toate nenorocirile pe care le voi aduce peste locul acesta. Şi ei au adus regelui răspunsul acesta.