21
Manase era de doisprezece ani când a ajuns rege şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Şi numele mamei lui era Hefţiba.
Şi el a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
Căci el a zidit din nou înălţimile, pe care Ezechia, tatăl său, le dărâmase; a ridicat altare lui Baal şi a făcut o Astartee, cum făcuse Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerului şi i-a slujit.
A zidit altare în Casa Domnului, cu toate că Domnul spusese: în Ierusalim îmi voi pune Numele.
Şi a zidit altare pentru toată oştirea cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
Şi-a făcut fiul să treacă prin foc, practica ghicirea şi vrăjitoria, şi consulta oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. El a făcut mult rău înaintea Domnului, provocându-L la mânie.
Ba chiar a pus idolul Astarteei, pe care-l făcuse, în casa despre care Domnul zisese lui David şi fiului său Solomon: în casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
Şi nu voi mai face ca piciorul lui Israel să pribegească afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui – numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.
Dar ei n-au ascultat; şi Manase i-a ademenit să facă rău mai mult decât naţiunile pe care Domnul le nimicise dinaintea copiilor lui Israel.
10 Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi profeţii:
11 Pentru că Manase, regele lui Iuda, a făcut aceste urâciuni (el a păcătuit mai rău decât toţi amoriţii dinaintea lui, şi a făcut pe Iuda să păcătuiască prin idolii săi),
12 iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.
13 Şi voi întinde peste Ierusalim frânghia de măsurat a Samariei şi cumpăna casei lui Ahab; voi şterge Ierusalimul ca pe o farfurie, care se şterge şi se întoarce cu faţa în jos.
14 Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele, şi îi voi da în mâinile duşmanilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor duşmanilor lor,
15 pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au provocat la mânie din ziua când părinţii lor au ieşit din Egipt până în ziua de azi!
16 În plus, Manase a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până când a umplut Ierusalimul de la un capăt la celălalt, pe lângă păcatul lui cu care l-a făcut pe Iuda să păcătuiască, făcând ce este rău înaintea Domnului.
17 Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatul pe care l-a făcut, nu sunt oare scrise în Cartea Cronicilor regilor lui Iuda?
18 Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
19 Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns rege, şi a domnit doi ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Meşulemet, fiica lui Haruţ, din Iotba.
20 Şi el a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;
21 a umblat în toate căile în care umblase tatăl său; şi a slujit idolilor cărora le slujise tatăl său, şi s-a închinat înaintea lor.
22 A părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi n-a umblat în calea Domnului,
23 Atunci slujitorii lui Amon au conspirat împotriva lui, şi au omorât pe rege în casa lui.
24 Dar poporul ţării a executat pe toţi acei ce conspiraseră împotriva regelui Amon. Şi poporul ţării l-a făcut pe fiul său, Iosia, rege în locul său.
25 Celelalte fapte ale lui Amon, şi ce a făcut el, nu sunt oare scrise în Cartea Cronicilor regilor lui Iuda?
26 Şi el a fost îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.