Luca
1
Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi,
aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari, şi au devenit slujitori ai Cuvântului,
mi s-a părut şi mie potrivit, prea-alesule Teofile, după ce-am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele,
ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat,
În zilele lui Irod, regele Iudeii, era un preot, cu numele Zaharia, din ceata lui Abia; şi soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, şi se numea Elisabeta;
Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile şi cerinţele Domnului,
Şi n-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
Şi pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
potrivit obiceiului preoţesc, a ieşit la sorţi să intre şi să ardă tămâie în templul Domnului.
10 Şi în ceasul tămâierii, toată mulţimea de oameni se ruga afară;
11 Şi un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, stând în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere;
12 Şi Zaharia s-a înspăimântat când l-a văzut şi l-a cuprins frica.
13 Dar îngerul i-a zis: Nu te teme Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta Elisabeta îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Ioan;
14 Şi el va fi pentru tine o bucurie şi o veselie; şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
15 Căci el va fi mare înaintea Demnului şi nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare. Şi el va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale.
16 Şi el va întoarce pe mulţi din copiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor;
17 Şi el va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi, ca să gătească pentru Domnul un popor pregătit.
18 Şi Zaharia a zis îngerului: Cum voi cunoaşte lucrul acesta? Căci eu sunt un om bătrân şi soţia mea este înaintată în zile.
19 Şi îngerul a răspuns şi i-a zis: Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună;
20 Şi iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care vor fi împlinite la vremea lor;
21 Şi poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că zăbovea atât de mult în templu.
22 Când a ieşit afară, n-a putut să le vorbească; şi ei au înţeles că avusese o viziune în templu; căci el le făcea semne; şi a rămas mut.
23 Şi când s-au împlinit zilele lui de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.
24 Şi după aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a rămas însărcinată; şi s-a ascuns vreme de cinci luni, zicând:
25 Iată ce mi-a făcut Domnul în zilele când a privit spre mine, ca să-mi ia dispreţul dintre oameni.
26 Şi în luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
27 la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David; şi numele fecioarei era Maria.
28 Şi îngerul a venit la ea şi a zis: Bucură-te, tu, căreia ţi s-a dat mare har! Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei!
29 Dar ea, când l-a văzut, s-a tulburat la cuvântul lui şi se întreba în sinea ei ce fel de salutare putea fi aceasta,
30 Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Maria, căci ai găsit har înaintea lui Dumnezeu!
31 Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, şi îi vei pune numele Isus.
32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David;
33 Şi El va domni peste casa lui Iacov în veci, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit;
34 Dar Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?
35 Şi îngerul a răspuns şi i-a zis: Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, şi Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
36 Şi iată că Elisabeta, rudenia ta, a rămas şi ea însărcinată şi va avea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună.
37 Căci cu Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă;
38 Şi Maria a zis: Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.
39 Şi în zilele acelea Maria s-a sculat, şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda,
40 şi a intrat în casa lui Zaharia, şi a salutat pe Elisabeta.
41 Şi cum a auzit Elisabeta salutul Mariei, i-a săltat copilul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt,
42 şi a strigat cu glas tare şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.
43 Cum mi-a fost dat mie să vină la mine mama Domnului meu?
44 Căci iată, cum mi-a ajuns la urechi vocea salutului tău, mi-a săltat copilul în pântece de bucurie.
45 Şi binecuvântată este cea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.
46 Şi Maria a zis: Sufletul meu măreşte pe Domnul,
47 şi duhul mi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48 căci El a privit spre starea umilă a roabei Sale. Căci iată, de acum încolo toate generaţiile mă vor numi fericită,
49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine, şi sfânt este Numele Lui.
50 Şi îndurarea Lui este din generaţie în generaţie, peste cei ce se tem de El,
51 El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit pe cei mândri în felul de gândire al inimii lor.
52 El a coborât pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei umili.
53 El a săturat pe cei flămânzi cu bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.
54 A ajutat pe robul său, Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa,
55 după cum a vorbit părinţilor noştri, lui Avraam, şi seminţei lui în veci;
56 Şi Maria a rămas cu Elisabeta aproximativ trei luni, şi apoi s-a întors la casa ei.
57 Iar Elisabetei i s-a împlinit timpul să nască; şi a născut un fiu.
58 Şi vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea; şi ei se bucurau împreună cu ea.
59 Şi în ziua a opta, au venit să circumcidă copilul, şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.
60 Şi mama lui a răspuns şi a zis: Nu, ci el se va numi Ioan.
61 Şi ei i-au zis: Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.
62 Şi ei făceau semne tatălui său, ca să ştie cum să-i pună numele.
63 Şi el a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: Numele lui este Ioan. Şi toţi s-au uimit.
64 Îndată gura lui a fost deschisă şi limba dezlegată; şi a început să vorbească lăudând pe Dumnezeu;
65 Şi pe toţi cei care locuiau împrejurul lor i-a cuprins frica, şi, în tot ţinutul acela muntos al iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri;
66 Toţi cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: Oare ce va fi copilul acesta? Şi mâna Domnului era cu el.
67 Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, şi a profeţit, zicând:
68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său,
69 şi ne-a ridicat un corn de mântuire în casa slujitorului Său David,
70 după cum vorbise prin gura sfinţilor săi profeţi, care au fost din vechime;
71 ca să fim salvaţi de duşmanii noştri şi din mâna tuturor celor care ne urăsc!
72 Să-Şi arate îndurarea faţă de părinţii noştri, şi să-Şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt;
73 de jurământul pe care l-a făcut părintelui nostru Avraam,
74 ca, fiind scăpaţi din mâna duşmanilor noştri, să-I putem sluji fără frică,
75 trăind înaintea Lui în sfinţenie şi dreptate, în toate zilele vieţii noastre;
76 Şi tu, copilule, vei fi chemat profet al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea feţei Domnului, ca să-I pregăteşti căile,
77 şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, prin iertarea păcatelor lui;
78 prin marea îndurare a Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat Soarele din înălţime,
79 ca să lumineze peste cei ce stau în întunericul şi umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!
80 Şi copilul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.