2
În zilele acelea a ieşit o poruncă de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea.
Recensământul acesta a avut loc pentru prima dată pe când era Quirinius guvernator al Siriei;
Şi toţi mergeau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, căci el era din casa şi din seminţia lui David,
să se înscrie împreună cu Maria, care era logodită cu el ca soţie, şi care era însărcinată.
Şi pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele când trebuia să nască Maria.
Şi a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, şi L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de găzduire nu era loc pentru ei;
Şi în ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp, şi făceau de pază noaptea împrejurul turmei lor.
Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi gloria Domnului a strălucit împrejurul lor. Şi ei s-au înfricoşat foarte tare;
10 Şi îngerul le-a zis: Nu vă temeţi, căci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul:
11 căci astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul;
12 Şi iată semnul pentru voi: veţi găsi un copil înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.
13 Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând:
14 Glorie lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui;
15 Şi după ce îngerii au plecat de la ei în cer, păstorii au zis unii către alţii: Haideţi să mergem până la Betleem, şi să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
16 Şi au venit în grabă, şi au găsit pe Maria şi pe Iosif, şi Copilul culcat într-o iesle.
17 După ce L-au văzut, au istorisit cuvântul care le-a fost spus despre Copil.
18 Şi toţi cei care au auzit, s-au mirat de lucrurile pe care le spuneau păstorii.
19 Dar Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei.
20 Şi păstorii s-au întors, glorificând şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate lucrurile pe care le auziseră şi văzuseră, aşa după cum le-a fost spus.
21 Şi, când s-au împlinit cele opt zile ca să circumcidă Copilul, I-au pus numele ISUS, nume care fusese dat de înger înainte de a fi fost El conceput în pântece;
22 Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţirea ei, după Legea lui Moise, L-au adus la Ierusalim, ca să-L prezinte înaintea Domnului,
23 după cum este scris în Legea Domnului: Orice întâi-născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul,
24 şi ca să aducă jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului.
25 Şi iată, în Ierusalim era un om numit Simeon; şi omul acesta era drept şi pios, aşteptând mângâierea lui Israel; şi Duhul Sfânt era peste el.
26 Şi Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va vedea moartea înainte să fi văzut pe Cristosul Domnului.
27 Şi el a venit la templu în Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Copilul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28 Simeon L-a luat în braţe, şi a binecuvântat pe Dumnezeu, şi a zis:
29 Acum, eliberează în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
30 Căci ochii mei au văzut mântuirea Ta,
31 pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
32 o Lumină care să aducă revelaţie naţiunilor, şi glorie poporului Tău Israel;
33 Şi Iosif şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
34 Şi Simeon i-a binecuvântat, şi a zis Mariei, mama Lui: Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn care va stârni împotrivire.
35 Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi;
36 Şi mai era acolo şi o profetesă, Ana, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă, şi trăise cu soţul ei şapte ani după fecioria ei.
37 Rămasă văduvă, şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de la templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi rugăciuni.
38 Şi a venit şi ea la aceeaşi oră şi a început să laude pe Domnul, şi vorbea despre El tuturor celor ce aşteptau răscumpărarea în Ierusalim.
39 Şi după ce au împlinit toate lucrurile potrivit Legii Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
40 Iar Copilul creştea şi Se întărea în duh; era plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El.
41 Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la sărbătoarea Paştilor.
42 Şi când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.
43 Apoi, după ce s-au sfârşit zilele sărbătorii, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Şi Iosif şi mama Lui n-au ştiut;
44 dar crezând că era între ceilalţi călători, au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.
45 Şi negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim ca să-L caute.
46 Şi după trei zile, L-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
47 Şi toţi cei care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui;
48 Şi când L-au văzut, ei au rămas înmărmuriţi. Şi mama Lui I-a zis: Fiule, de ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi cu mine Te-am căutat îngrijoraţi.
49 Şi El le-a zis: De ce M-aţi căutat? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?
50 Şi ei n-au înţeles vorba pe care le-o spusese.
51 Şi El a coborât cu ei şi a venit la Nazaret; şi El le era supus. Şi mama Lui păstra toate cuvintele acestea în inima ei.
52 Şi Isus creştea în înţelepciune şi statură, şi în har faţă de Dumnezeu şi de oameni.