1 Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte;
2 Şi Fariseii şi cărturarii murmurau, zicând: Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă împreună cu ei.
3 Şi El le-a spus parabola aceasta, zicând:
4 Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una dintre ele, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?
5 Şi când a găsit-o, o pune pe umeri bucurându-se;
6 şi, când se întoarce acasă, cheamă împreună pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: Bucuraţi-vă cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.
7 Tot aşa, vă spun că în cer va fi mai multă bucurie pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă;
8 Sau, care femeie, dacă are zece drahme, şi pierde o drahmă, nu aprinde o lumină, mătură casa, şi caută cu grijă până când o găseşte?
9 Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele ei, zicând: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.
10 Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.
11 El a zis: Un om avea doi fii.
12 Şi cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi tatăl le-a împărţit averea.
13 Şi nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, şi acolo şi-a risipit averea, trăind în destrăbălare;
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15 Şi s-a dus şi s-a unit cu unul dintre locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele sale să-i păzească porcii.
16 Şi mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea.
17 Dar când şi-a venit în fire, a zis: Câţi sclavi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi îi voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta,
19 şi nu mai sunt vrednic să fiu chemat fiul tău; fă-mă ca pe unul din servitorii tăi.
20 Şi s-a sculat, şi a venit la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el şi alergând, a căzut pe gâtul lui, şi l-a sărutat mult.
21 Şi fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta, şi nu mai sunt vrednic să fiu chemat fiul tău;
22 Dar tatăl a zis sclavilor săi: Aduceţi haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l, şi puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
23 Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim;
24 căci acest fiu al meu era mort, şi iarăşi trăieşte; era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să se veselească.
25 Fiul său cel mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26 Şi chemând pe unul din sclavi, a întrebat ce înseamnă aceste lucruri.
27 Şi el i-a zis: Fratele tău a venit şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a regăsit sănătos şi bine.
28 Dar el s-a mâniat, şi nu voia să intre. De aceea tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre.
29 Dar el a răspuns, şi a zis tatălui său: Iată, eu îţi slujesc de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei;
30 dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.
31 Dar el i-a zis: Fiule, tu eşti întotdeauna cu mine, şi tot ce am eu este al tău.
32 Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.