24
În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă, aducând aromele pe care le pregătiseră;
Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,
apoi au intrat şi n-au găsit trupul Domnului Isus.
Pe când nu ştiau ce să creadă despre lucrul acesta, iată, doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare stăteau lângă ele.
Şi pe când erau îngrozite şi şi-au aplecat feţele la pământ, ei le-au zis: Pentru ce căutaţi pe Cel t viu între cei morţi?
Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit când era încă în Galileea,
zicând: Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi, să fie crucificat şi a treia zi să învie.
Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui;
Şi întorcându-se de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri la cei unsprezece şi la toţi ceilalţi.
10 Şi cele care au spus aceste lucruri apostolilor erau Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau cu ele;
11 Şi lor li se păreau cuvintele acestea ca nişte basme şi nu le credeau.
12 Dar Petru s-a sculat şi a alergat la mormânt, şi aplecându-se înăuntru a văzut fâşiile de pânză singure; şi a plecat de acolo mirându-se de cele întâmplate;
13 Şi iată, că, în aceeaşi zi, doi dintre ei mergeau într-un sat numit Emaus, la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim,
14 şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
15 Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus însuşi S-a apropiat şi mergea împreună cu ei;
16 Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască, aşa că nu L-au cunoscut.
17 Şi El le-a zis: Ce fel de vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi în timp ce mergeţi şi sunteţi trişti?
18 Şi unul dintre ei, numit Cleopa, a răspuns şi I-a zis: Tu eşti singurul străin în Ierusalim, de nu ştii ce lucruri s-au întâmplat în el zilele acestea?
19 Şi El le-a zis: Ce lucruri? Şi ei I-au zis: Lucrurile cu privire la Isus nazarineanul, care era un profet puternic în faptă şi în cuvânt, înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor,
20 şi cum preoţit cei mai de seamă şi conducătorii noştri L-au dat să fie condamnat la moarte şi L-au crucificat.
21 Noi speram că El era Acela care va răscumpăra pe Israel; dar cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat lucrurile acestea.
22 Ba încă, nişte femei dintr-ale noastre ne-au uimit; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,
23 şi negăsindu-I trupul, au venit zicând că ar fi avut o viziune de îngeri, care ziceau că El este viu.
24 Şi unii dintre cei care erau cu noi s-au dus la mormânt, şi au găsit aşa cum au zis femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25 Şi El le-a zis: O, nepricepuţilor şi înceţilor la inimă, când este să credeţi tot ce au spus profeţii!
26 Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri şi să intre în gloria Sa?
27 Şi începând de la Moise şi de la toţi profeţii, El le-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la El;
28 Şi s-au apropiat de satul unde mergeau, şi El s-a făcut că merge mai departe.
29 Dar ei L-au îndemnat, zicând: Rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut. Şi a intrat să rămână cu ei.
30 Şi pe când stătea la masă cu ei, luând o pâine, a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat-o.
31 Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut. Şi El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.
32 Şi au zis unul către altul: Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, şi ne desluşea Scripturile?
33 Şi ei s-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi împreună pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei,
34 zicând: A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon!
35 Şi ei spuneau ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.
36 Şi pe când vorbeau ei astfel, Isus Însuşi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă!
37 Dar ei plini de frică şi înspăimântaţi, credeau că văd un duh;
38 Şi El le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimi?
39 Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele, căci Eu sunt; atingeţi-Mă şi vedeţi, căci un duh n-are carne şi oase, cum vedeţi că am Eu;
40 Şi după ce a zis aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
41 Şi fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
42 Şi ei I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.
43 Şi luându-le, le-a mâncat înaintea lor;
44 Apoi El le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, că trebuie împlinite toate lucrurile scrise despre Mine în Legea lui Moise şi în Profeţi şi în Psalmi.
45 Şi El le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.
46 Şi le-a zis: Aşa a fost scris şi aşa trebuia să sufere Cristosul şi să învie a treia zi dintre cei morţi,
47 şi să se predice, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, către toate popoarele, începând din Ierusalim;
48 Şi voi sunteţi martori ai acestor lucruri.
49 Şi iată, voi trimite peste voi promisiunea Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetatea Ierusalimului până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.
50 Şi El i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat;
51 Şi pe când îi binecuvânta S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
52 Şi ei, după ce I s-au închinat, s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie.
53 Şi erau neîncetat în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.