1 Vai! Cum stă părăsită cetatea care altădată era plină de popor! A rămas ca o văduvă! Ea, care era măreaţă printre popoare, prinţesă printre ţări, a ajuns o sclavă!
2 Plânge amarnic în noapte, şi-i curg lacrimi pe obraji. Nici unul dintre toţi cei ce o iubeau n-o mângâie, toţi prietenii ei au trădat-o, s-au făcut duşmanii ei.
3 Iuda a plecat în exil din cauza apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul popoarelor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu vine la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt îndurerate şi el însuşi este plin de amărăciune.
5 Asupritorii lui stăpânesc, duşmanii lui prosperă. Căci Domnul l-a umilit, din cauza mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în captivitate înaintea asupritorului.
6 Şi de la fiica Sionului s-a dus toată splendoarea. Părinţii ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i urmăreşte.
7 În zilele necazului şi pribegiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar duşmanii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
8 Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns ca o necurăţie. Toţi cei care-l preţuiau, îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
9 Necurăţia era în poala hainei lui şi nu se gândea la sfârşitul lui. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. Vezi-mi întristarea, Doamne, căci iată ce semeţ este duşmanul!
10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în sanctuarul său, au intrat popoarele cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta!
11 Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!
12 Nu înseamnă nimic pentru voi, care treceţi pe această cale? Priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, cu care Domnul m-a întristat în ziua mâniei Lui aprinse!
13 Din înălţime mi-a trimis în oase un foc care le arde; mi-a întins o capcană sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi slăbiciune toată ziua.
14 Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
15 Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a chemat împotriva mea o adunare, ca să-mi zdrobească tinerii; Domnul a călcat ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.
16 De aceea plâng; ochii mei, ochii mei îmi varsă lacrimi, căci Cel care trebuia să mă mângâie, Cel care trebuia să-mi învioreze viaţa S-a depărtat de la mine; copiii mei sunt părăsiţi, căci duşmanul a biruit.
17 Sionul întinde mâinile rugător, dar nu este nimeni să-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur duşmani; Ierusalimul a ajuns ca un lucru necurat în mijlocul lor.
18 Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncii Lui. Ascultaţi, vă rog, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în captivitate.
19 Mi-am chemat iubiţii, dar ei m-au înşelat; preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, în timp ce căutau hrană, ca să-şi ţină viaţa.
20 Doamne, uită-Te la necazul meu! Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost foarte răzvrătit. Afară sabia înjunghie, în casă este ca moartea.
21 M-au auzit suspinând, nimeni nu m-a mângâiat. Toţi duşmanii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.
22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele. Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este bolnavă.