2
Cum a acoperit Domnul cu un nor, în mânia Lui, pe fiica Sionului! A azvârlit din cer pe pământ frumuseţea lui Israel şi nu Şi-a adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
Domnul a înghiţit fără mila toate locuinţele lui Iacov. în mânia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda şi le-a prăvălit la pământ; a profanat împărăţia şi pe conducătorii ei.
În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi de la el mâna dreaptă, dinaintea duşmanului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie tot de jur împrejur.
Şi-a încordat arcul ca un duşman, Şi-a ridicat mâna dreaptă ca un asupritor, şi a nimicit tot ce era plăcut privirilor, Şi-a vărsat ca un foc mânia peste cortul fiicei Sionului.
Domnul a ajuns ca un duşman, a înghiţit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a înmulţit fiicei lui Iuda geamătul şi plângerea.
I-a prăbuşit cortul ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năprasnică, a dispreţuit pe rege şi pe preot.
Domnul Şi-a părăsit altarul, a lepădat sanctuarul Său. A dat în mâinile duşmanului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într-o zi de sărbătoare.
Domnul Şi-a pus de gând să dărâme zidul fiicei Sionului; a întins sfoara de măsură şi nu Şi-a tras mâna până nu l-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidul, care sunt dărâmate împreună.
Porţile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi i-a rupt zăvoarele. Regele şi conducătorii lui sunt între naţiuni Lege nu mai au, şi profeţii nu mai primesc nici o viziune de la Domnul.
10 Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ şi tac; şi-au aruncat ţărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.
11 Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina ruinei fiicei poporului meu, din cauza copiilor şi pruncilor de la sân, leşinaţi pe străzile cetăţii.
12 Ei ziceau către mamele lor: Unde este pâine şi vin? Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe străzile cetăţii, când îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
13 Ce mărturie să-ţi aduc şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci ruina ta este întinsă ca marea: cine va putea să te vindece?
14 Profeţii tăi au avut pentru tine viziuni deşarte şi amăgitoare; ei nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să te aducă înapoi din captivitate, ci ţi-au făcut profeţii mincinoase şi înşelătoare.
15 Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: Aceasta este cetatea pe care o numeau perfecţiunea frumuseţii şi bucuria întregului pământ?
16 Toţi duşmanii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi O vedem!
17 Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul Său pe care-l spusese din zilele de demult, a răsturnat fără milă; a făcut din tine bucuria duşmanului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
18 Inima lor strigă către Domnul. Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da nici un răgaz şi ochiul tău să nu aibă odihnă!
19 Scoală-te şi gemi noaptea, când încep străjile! Varsă-ţi inima ca apa înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, care mor de foame la toate colţurile Străzilor.
20 Uită-Te, Doamne, şi ia aminte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdaţi de mâinile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi profeţii în sanctuarul Domnului?
21 Copiii şi bătrânii stau culcaţi pe pământ, pe străzi; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis în ziua mâniei Tale şi i-ai înjunghiat fără milă.
22 Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. în ziua mâniei Domnului, n-a scăpat şi n-a rămas nici unul cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit duşmanul!