18
În ceasul acela ucenicii au venit la Isus şi I-au zis: Cine este cel mai mare în împărăţia cerurilor?
Isus a chemat la El lin copilaş, l-a pus în mijlocul lor
şi a zis: Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu veţi deveni ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilaş, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor.
Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.
Dar pentru oricine va face să cadă unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie înecat în adâncul mării;
Vai de lume, din cauza prilejurilor de cădere! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de cădere; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de cădere!
Şi dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi, taie-le şi aruncă-le de la tine. Căci este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.
Şi dacă ochiul tău te face să cazi, scoate-l şi aruncă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.
10 Feriţi-vă să nu dispreţuiţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri.
11 Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi una dintre ele se rătăceşte, oare nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13 Şi dacă se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră;
14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
15 Şi dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi fraţi, ca orice cuvânt să poată fi sprijinit pe mărturia a doi sau trei martori;
17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi dacă nu va asculta nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş;
18 Adevărat vă spun că, orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.
19 Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.
21 Atunci Petru s-a apropiat de El şi a zis: Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?
22 Isus i-a zis: Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
23 De aceea, împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să se socotească cu sclavii săi.
24 Şi când a început să facă socoteala, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanţi.
25 Dar fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe soţia lui, pe copiii lui şi tot ce avea şi să i se plătească datoria.
26 Sclavul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: Doamne, mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti totul.
27 Atunci stăpânul acelui sclav, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
28 Dar sclavul acela a ieşit afară şi a întâlnit pe unul dintre cei care erau sclavi cu el, care-i datora o sută de dinari. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator!
29 Cel care era sclav împreună cu el s-a aruncat la picioarele lui şi îl ruga, zicând: Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti totul.
30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în închisoare până când va plăti datoria.
31 Când au văzut cei care erau sclavi împreună cu el cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus şi au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
32 Atunci stăpânul a chemat la el pe sclavul acela şi i-a zis: Sclav viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de cel care este sclav împreună cu tine, cum am avut eu milă de tine?
34 Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
35 Tot aşa vă va face Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima greşelile fratelui său;