23
Atunci Isus a vorbit mulţimilor şi ucenicilor Lui,
zicând: Cărturarii şi Fariseii stau pe scaunul lui Moise.
Deci, tot ce vă spun ei să păziţi, păziţi şi faceţi, dar să nu faceţi după faptele lor! Căci ei zic, dar nu fac;
Căci ei leagă sarcini apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
Şi toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late şi îşi măresc poalele îmbrăcămintei lor;
şi le place locul dintâi la petreceri şi scaunele dintâi în sinagogi;
le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi! Rabi!
Dar voi să nu vă numiţi Rabi, fiindcă Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos; şi voi toţi sunteţi fraţi;
Şi Tată să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.
10 Să nu vă numiţi învăţători, căci Unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos.
11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
12 Şi oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat;
13 Dar vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre;
14 Vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea, veţi lua o mai mare pedeapsă;
15 Vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un prozelit, şi, când a devenit unul aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
16 Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: Dacă jură cineva pe templu, nu este nimic, dar dacă jură pe altarul templului, este legat de jurământul lui.
17 Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau templul care sfinţeşte aurul?
18 Şi: Oricine jură pe altar nu este nimic, dar oricine jură pe darul care este pe el, este obligat să-şi împlinească jurământul.
19 Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul care sfinţeşte darul?
20 De aceea, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;
21 şi cine jură pe templu, jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el;
22 şi cine jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce stă pe el.
23 Vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat deoparte cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute;
24 Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25 Vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi curăţaţi partea exterioară a paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de jefuire şi necumpătare.
26 Fariseu orb! Curăţă mai întâi partea interioară a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea exterioară să fie curată.
27 Vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară par frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie;
28 Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi în faţa oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de prefăcătorie şi de fărădelege.
29 Vai de voi, cărturari şi Farisei prefăcuţi! Pentru că voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi gropile celor drepţi
30 şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui profeţilor.
31 Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor care au omorât pe profeţi.
32 Şi voi umpleţi măsura părinţilor voştri!
33 Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de judecata gheenei?
34 De aceea, iată, vă trimit profeţi, înţelepţi şi cărturari; şi pe unii dintre ei îi veţi omorî şi crucifica; şi pe unii dintre ei îi veţi bate în sinagogile voastre şi îi veţi urmări din cetate în cetate,
35 ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care s-a vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar;
36 Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste generaţia aceasta.
37 Ierusalime, Ierusalime, cel care omori pe profeţi şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
38 Iată, vi se lasă casa pustie;
39 căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!