11
Şi conducătorii poporului s-au stabilit la Ierusalim. Restul poporului a tras la sorţi, pentru ca unul din zece să locuiască în Ierusalim, cetatea sfântă, şi nouă în alte cetăţi.
Şi poporul a binecuvântat pe toţi cei ce s-au oferit de bunăvoie să locuiască în Ierusalim.
Iată conducătorii ţinutului care au locuit în Ierusalim. Dar în cetăţile lui Iuda a locuit fiecare în proprietatea lui, în cetăţile lor, Israel, preoţii, şi leviţii, şi slujitorii templului, şi fiii robilor lui Solomon.
Şi în Ierusalim au locuit unii dintre fiii lui Iuda, şi dintre fiii lui Beniamin. Dintre fiii lui Iuda: Ataia, fiul lui Ozia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Şefatia, fiul lui Mahalaleel, dintre fiii lui Pereţ;
şi Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Siloni.
Toţi fiii lui Pereţ care s-au stabilit în Ierusalim au fost patru sute şaizeci şi opt de bărbaţi viteji.
Şi aceştia sunt fiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia.
Şi după el, Gabai şi Salai, nouă sute douăzeci şi opt.
Şi Ioel, fiul lui Zicri era conducătorul lor; şi Iuda, fiul lui Senua, era al doilea conducător al cetăţii.
10 Dintre preoţi: Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin,
11 Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, supraveghetorul Casei lui Dumnezeu,
12 şi fraţii lor care făceau slujba casei, opt sute patruzeci şi doi; şi Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amţi, fiul lui Zaharia, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia,
13 şi fraţii săi, capii caselor părinteşti, două sute patruzeci şi doi; şi Amaşai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meşilemot, fiul lui Imer,
14 şi fraţii lor, bărbaţi viteji, o sută douăzeci şi opt; şi conducătorul lor era Zabdiel, fiul lui Ghedolim.
15 Şi dintre leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia, fiul lui Buni;
16 şi Şabetai şi Iozabad, dintre conducătorii leviţilor, însărcinaţi cu lucrările de afară ale Casei lui Dumnezeu;
17 şi Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, care era conducătorul care începea mulţumirile în rugăciune, şi Bacbuchia, al doilea între fraţii săi; şi Abda, fiul lui Şamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun.
18 Toţi leviţii din cetatea sfântă erau două sute optzeci şi patru.
19 şi uşierii: Acub, Talmon, şi fraţii lor, care păzeau porţile, erau o sută şaptezeci şi doi.
20 Şi cealaltă parte din Israel, dintre preoţi şi dintre leviţi, s-au aşezat în toate cetăţile lui Iuda, fiecare în moştenirea lui.
21 Dar slujitorii templului locuiau pe Dealul Ofel, şi Ţiha şi Ghişpa erau conducătorii slujitorilor.
22 Supraveghetorul leviţilor la Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Haşabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreţii, peste lucrarea Casei lui Dumnezeu.
23 Căci era o poruncă a regelui cu privire la cântăreţi, şi li se dădea o parte hotărâtă în fiecare zi.
24 Şi Petahia, fiul lui Meşezabeel, dintre fiii lui Zerah, fiul lui Iuda, era mâna regelui în toate treburile poporului.
25 Cât despre satele şi câmpiile lor, unii dintre fiii lui Iuda au locuit în Chiriat-Arba şi în locurile care aparţin de el, şi în Dibon şi în locurile care aparţin de el, şi în Iecabţeel şi în satele care aparţin de el,
26 şi în Ieşua, si în Molada, si în Bet-Palet,
27 şi în Haţar-Şual, şi în Beer-Şeba şi în locurile care aparţin de ea.
28 şi în Ţiclag, şi în Mecona şi în locurile care aparţin de ea,
29 şi în En-Rimon, şi în Ţoreea, şi în Iarmut,
30 şi în Zanoah, şi în Adulam şi în locurile care aparţin de el, şi în Lachis şi în ţinutul lui, în Azeca şi în locurile care aparţin de el. Astfel s-au aşezat de la Beer-Şeba până la Valea lui Hinom.
31 Fiii lui Beniamin au locuit de la Gheba la Micmaş şi Aia, şi la Betel şi în locurile care aparţin de el,
32 în Anatot, în Nob, în Hanania,
33 în Haţor, în Rama, în Ghitaim,
34 în Hadid, în Ţeboim, în Nebalat,
35 în Lod şi în Ono, şi în Valea Lucrătorilor.
36 Şi dintre leviţi, unii din cetatea lui Iuda s-au unit cu Beniamin, deşi făceau parte din cetele lui Iuda.